* echipa din Liga a III-a s-a desprins în câștigătoare în ultimele 22 de minute
Amicalul dintre ACSC Cazasu și Viitorul Ianca a fost unul echilibrat până în mintul 68, moment al jocului în care echipa din Liga a III-a a marcat prin Marius Coman și a preluat conducerea cu 2-1. Până atunci, fiecare echipă a înscris câte un gol. Oaspeții au deschis scorul în minutul 30 prin Alin Radu, după o centrare a lui Dima, iar echipa gazdă a egalat în minutul 59, după reușita lui Pavelescu, la acest gol coautor fiind Avramescu. La scorul de 1-1, Cotigă a fost faultat la limita careului advers dar arbitrul a lăsat jocul să continue.
După ce a preluat conducerea cu 2-1, Viitorul Ianca a mai înscris de două ori prin Marius Coman și Rareș Cristea și s-a impus cu 4-1. Mitrea (min. 70) a avut o intervenție foarte bună la șutul lui Cotigă, iar în minutul 89, la centrarea lui Laurențiu Iorga, Marius Coman a ratat din 6 metri.
ACSC Cazasu: Aramă - Călin, S. Ion, Piașu, Tătaru – Pavelescu, Cotigă, Gorgovan, Luchian – Matei, Toader. Au mai jucat Baicu, Drăgan, Cazan, Urmeș, Avramescu, Licitonschi, Petcu, Vasiliu.
Viitorul Ianca: Mitrea – Irimia, Ilie, Postolea, Coteț – Dima, Chivu, A. Radu – R. Cristea, Luca, L. Iorga. Au mai jucat Dinu, M. Coman, Cazacu.