Mergi la conţinutul principal

Activitatea Gărzii de Mediu Brăila în 2025. Aproape 750 de controale și amenzi în valoare totală de 3,79 milioane lei

• comisarii de mediu au făcut și șase plângeri penale împotriva unor entități care au încălcat grav prevederile legislației în vigoare • mai multe Unități Administrativ Teritoriale (comune, orașe) din județ au fost amendate pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor • alte nereguli pentru care s-au aplicat sancțiuni au fost activitățile derulate fără autorizație de mediu, nerespectarea regimului substanțelor toxice și periculoase sau incendierea ilegală a miriștilor

 

Pe parcursul anului 2025, Comisariatul Județean Brăila al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat un număr total de 747 de inspecții, dintre care 346 au fost planificate, conform Planului anual de controale, iar 401 au fost neplanificate, fiind făcute în urma unor reclamații sau a autosesizării comisarilor de mediu. Cert este că, în urma verificărilor din teren, au fost aplicate 165 de sancțiuni contravenționale, din care 130 amenzi în valoare totală de 3.791.800 lei și 35 de avertismente. Totodată, s-au aplicat nouă sancțiuni contravenționale complementare reprezentând suspendări de activitate a unor agenți economici care funcționau fără autorizații de mediu. Pe lângă amenzile aplicate, comisarii de mediu brăileni au formulat ș plângeri penale împotriva unor persoane fizice sau juridice care au încălcat grav legile în vigoare. O astfel de plângere a vizat un agent economic care deși fusese somat anterior să elimine în condițiile prevăzute de lege mai multe condensatoare cu bifenilii policloruraţi (PCB) nu se conformase și nu eliminase de pe amplasament respectivele condensatoare. Alte două plângeri penale au vizat incendierea vegetației palustre (stuf, papură) în arii naturale protejate, iar trei plângeri au fost formulate pentru îngroparea sau incendierea unor deșeuri.

Unul dintre principalele motive pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale a fost nerespectarea, de către mai multe Unități Administrativ Teritoriale (comune, orașe), a obligațiilor privind activitatea de gestionare a deșeurilor. Mai exact, este vorba despre nerealizarea obligației de colectare în totalitate a deșeurilor municipale, inclusiv a deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă. Pentru astfel de neconformități au fost aplicate în total 26 de sancțiuni contravenționale, dintre care 16 amenzi în valoare totală de 640.000 lei și zece avertismente. Garda de Mediu Brăila precizează că în toate aceste situații, pe langa sancțiunile aplicate, s-au stabilit măsuri de remediere care au constat în colectarea deșeurilor abandonate și ecologizarea suprafețelor de teren afectate.

Alte neconformități constatate de comisarii de mediu în urma controalelor efectuate în anul 2025 au fost: funcționarea fără autorizație de mediu; nerespectarea de către unii operatori economici a prevederilor si obligațiilor din autorizația de mediu; încălcarea legislației privind protecția aerului înconjurător, pentru sursele de emisii constând în șantiere și amplasamente unde s-au înregistrat incendii; depozitarea necorespunzătoare a îngrășămintelor; nerespectarea regimului substanțelor toxice și periculoase care epuizează stratul de ozon precum și a deșeurilor; neîntocmirea evidenței gestiunii deșeurilor generate; netransmiterea declarațiilor privind obligațiile datorate la Fondul pentru mediu, pentru ambalajele introduse pe piața națională.

S-au mai dat amenzi și pentru abandonarea deșeurilor pe spații neautorizate; depozitarea deșeurilor inerte pe terenuri neautorizate pentru această activitate; depozitarea necorespunzătoare a gunoiului de grajd in amestec cu deșeuri biodegradabile; incendierea deșeurilor rezultate în urma operațiunilor de igienizare a terenurilor deținute de persoane fizice; nerespectarea obligației privind gestionarea vehiculelor scoase din uz; neîncredințarea deșeurilor generate și deținute în scopul valorificării/eliminării legale; degradarea mediului prin depozitări necontrolate de deșeuri de către operatori economici și persoane fizice.

Una dintre cele mai mari sancțiuni aplicate anul trecut unui operator economic, în valoare de 100.000 lei, a venit în urma poluării de către o navă aflată sub pavilion străin a apelor fluviului Dunărea cu ape de santină.

Un alt exemplu dat de Garda de Mediu Brăila, dintre acțiunile de control care au vizat modul de gestionare a deșeurilor periculoase și nepericuloase, a fost acțiunea comună cu agenții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, efectuată în luna iunie 2025, la inițiativa comisarilor de mediu, pe un amplasament din municipiul Brăila, mai exact din vecinătatea malului stâng al fluviului Dunărea, unde își desfășurau activitatea mai mulți agenți economici, cei mai mulți dintre ei cu activități de reparații auto. În urma respectivului control, s-au constatat mai multe fapte care încălcau legislația privind regimul deșeurilor, iar Garda de Mediu Brăila a aplicat un număr de șase sancțiuni contravenționale, dintre care patru amenzi în valoare de 147.500 lei și două avertismente. Totodată, comisarii de mediu au stabilit măsuri pentru intrarea în legalitate, iar organele de poliție au întocmit dosar penal pentru gestionarea ilegală a deșeurilor periculoase.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro