Acuze grave ale DNA la adresa lui Mircea Băsescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Acuze grave ale DNA la adresa lui Mircea Băsescu

Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de membru al familiei preşedintelui României, Traian Băsescu, lăsând impresia că are influenţă pe lângă judecători pentru a obţine o pedeapsă mai mică sau eliberarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, se arată în referatul DNA.
"Ambii inculpaţi (Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână - n.r.) s-au folosit de calitatea de membru al familiei preşedintelui României pe care o deţine inculpatul Băsescu Mircea, pentru a da credibilitate afirmaţiilor referitoare la influenţa sau pretinsa influenţă pe care Băsescu Mircea ar putea să o aibă asupra magistraţilor şi, de asemenea, pentru a da credibilitate promisiunilor referitoare la obţinerea unor hotărâri favorabile.
Inculpatul Băsescu Mircea, deşi cunoaşte obligaţiile fratelui său şi îi comunică denunţătorului într-una din discuţiile înregistrate că el nu poate, nu descurajează comentariile referitoare la persoana preşedintelui, ba, mai mult, le alimentează pentru a nu pierde aparenţa că ar avea influenţă asupra magistraţilor", susţin procurorii, potrivit agerpres.ro.
Tot în referat se arată că Marian Căpăţână a primit 250.000 euro, reprezentând prima tranşă din cei 600.000 euro ceruţi familiei lui Bercea Mondial, într-un apartament din Constanţa, bancnotele fiind verificate şi numărate cu ajutorul unui aparat. Banii au ajuns apoi la Mircea Băsescu.
Mircea Băsescu a fost reţinut joi seară de procurorii anticorupţie, alături de Marian Căpăţână, fiind acuzat de trafic de influenţă.

A primit 250.000 de euro

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl său (Sandu Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
La începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis lui Marian Căpăţână suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă şi în schimbul promisiunii că banii vor fi remişi mai departe lui Mircea Băsescu, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Bercea Mondial şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.
Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-a remis şi suma de 350.000 de euro lui Marian Căpăţână.
Intervalul în care Florin Anghel i-a remis sume de bani lui Marian Căpăţână este cuprins între 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive faţă de Bercea Mondial) şi 22.02.2012 (data pronunţării hotărârii de condamnare la instanţa de fond).
Din suma totală de 600.000 de euro, Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influenţa pe care o are asupra magistraţilor, poate obţine o soluţie favorabilă pentru Bercea Mondial, adică va obţine fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro