Adevărata rugăciune nu cere nimic acestei lumi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Adevărata rugăciune nu cere nimic acestei lumi

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a iniţiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viaţa, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâţit-o! Vom fi însoţiţi de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă știinţe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee. 

 



Ce anume îţi oferă lumea iluziei, care să nu-ţi ia, pe neaşteptate, înapoi? Ce ai cu adevărat şi nu vei putea pierde?
Orice rugăciune care cere ceva pentru o satisfacţie egotică, pentru această lume, este nu doar inutilă, ci şi un refuz al adevărului. Aflat în lumea iluziei, ce altceva poţi dori decât de a ieşi din ea, spre lumea adevărată? Cu cât egoul doreşte mai multul aici, cu atât mai puţină realitate şi fericire va cunoaşte.
Făgăduinţa Învierii nu este un motiv de jale pentru această lume, ci un motiv de bucurie pentru cunoaşterea adevărului, alături de Cel care a spulberat, în lumea iluziei, toate iluziile, pentru a-şi scutura fraţii, aflaţi într-un somn adânc. Înviind, a spulberat credinţa în moarte şi a arătat fraţilor Lui realitatea Vieţii.
Nici spinii, nici cuiele nu L-au făcut pe Fiul Lui Dumnezeu să creadă în osânda unei morţi, ştiind că Iubirea oferă doar Viaţă.
Mântuiţi de iluzii, să-L primim pe Mântuitorul tuturor şi să ridicăm ochii dinspre frică, păcat, spini, durere şi moarte, şi să le lăsăm în urmă, în lumea de vis, pentru a ne înnobila ochii cu vederea purităţii desăvârşite a Fiului Lui Dumnezeu, fratele nostru, Adevărul. El ne reaminteşte că suntem fiii Aceluiaşi Tată, care este Iubirea.
A-ţi iubi Tatăl, a iubi Iubirea, este singura rugăciune şi Calea eliberării de iluzie, vâzând Adevărul cu ochii lui Hristos.




”Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl”
(Sfânta Evanghelie după Ioan, 14, 6-9)



”Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.
Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.
Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.
Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
(Sfânta Evanghelie după Ioan, 15, 9-12)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro