Adi Despot și Liviu Mihaiu, la Consultări cu președintele Iohanis (LISTA PARTICIPANȚILOR) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Adi Despot și Liviu Mihaiu, la Consultări cu președintele Iohanis (LISTA PARTICIPANȚILOR)

Președintele Klaus Iohannis a declarat că întâlnirea de astăzi cu reprezentanții societății civile este una atipică, generată de vremuri deosebite, în cadrul căreia poate prelua cererile acestora și le poate transmite mai departe partidelor politice în calitatea sa de mediator. "Aceasta este o întâlnire atipică, pentru că vremuri deosebite produc rezultate deosebite, aceasta este speranța mea. Tragedia care a avut loc în clubul Colectiv a fost un declanșator foarte puternic pentru o adevărată revoltă, pentru o mișcare care a dus la căderea Guvernului. Eu cred că mișcarea cu care avem acum de-a face este mai mult decât o schimbare de guvern. Eu cred că este vorba de o schimbare de paradigmă și trebuie să recunosc că lumea, pe bună dreptate, așteaptă o nouă abordare a politicii, o nouă abordare din partea politicienilor. Am considerat că, în această situație, când strada a jucat un rol decisiv, când societatea civilă a formulat cereri, solicitări, abordări specifice, este foarte să avem această întâlnire", a declarat președintele la începutul întrevederii cu reprezentanți ai societății civile.

Din partea societății civile la întâlnire participă:

Sorin Ioniță - Expert Forum
Elena Calistru - Funky Citizens
Nicușor Dan - Asociația Salvați Bucureștiul
Mihai Dragoș - Consiliul Tineretului din România
Ionuț Sibian - Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Cristina Guseth - Freedom House
Liviu Mihaiu - Salvați Dunărea și Delta
Ema Stoica - studentă
Adrian Despot - cântăreț
Tudor Benga - OKIAN
Alexandru Bindar - Uniunea Studenților din România
Cătălin Drulă - Asociația Pro Infrastructura
Edmond Niculușcă - Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate
Horia Oniță - Consiliul Național al Elevilor
Claudia Postelnicescu - Inițiativa România
Ștefan Dărăbuș - HHC România
Andrei Cornea - GDS
Clara Matei - Asociația Medicilor Rezidenți
Dragoș Slăvescu - medic
Octavian Berceanu - Unițisalvăm

Klaus Iohannis a avut deja, astăzi, consultări cu reprezentanții UNPR și ALDE. Asta după ce ieri președintele s-a întâlnit cu reprezentanții PSD, PNL, UDMR și ai grupului minorităților naționale.

Reamintim că Victor Ponta a demisionat miercuri din funcția de premier. Șeful statului a semnat ieri decretul prin care a luat act de demisia acestuia. De asemenea, Iohannis l-a desemnat pe Sorin Cîmpeanu premier interimar.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro