Mergi la conţinutul principal

Administrația Chiriac. Casa Tineretului a intrat în proces de înfrumusețare

* clădirea a fost acoperită recent de schele și după cum a explicat președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), urmează să fie văruită în următoarea perioadă, cu fonduri ale instituției * mai mult, schimbări vor avea loc și la partea de interior a clădiri, însă de acestea se ocupă Filarmonica ”Lyra – George Cavadia”, care începând de la finele anului trecut, a devenit instituția ce administrează sala de spectacole a clădirii * potrivit șefului CJ Brăila, reparațiile ar trebui să se încheie undeva în luna octombrie, cel mult jumătatea lunii noiembrie

 

 


 

Casa Tineretului va avea o nouă față și sala de spectacole a clădirii va fi mai ”primitoare” pentru public. Aceasta este intenția autorităților locale care deja au început lucrări de reparație și întreținere la nivelul imobilului din Calea Călărașilor, nr. 52. Recent au fost montate schele pe clădire și după cum a explicat președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), urmează ca aceasta să fie văruită cu bani de la bugetul județului. Însă lucrurile nu se opresc aici, deoarece și sala de spectacole va avea parte de îmbunătățiri. Așa cum redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au anunțat încă de la vremea respectivă, undeva spre finele anului 2024, sala de spectacole a Casei Tineretului a fost dată în administrarea Filarmonicii ”Lyra – George Cavadia” tocmai pentru a beneficia de reparații și modernizări. Proces care a început deja.

Da, facem o curățenie generală. Sala este acum în administrarea Filarmonicii «Lyra – George Cavadia». Deci în interiorul sălii vor fi schimbate scaunele, mocheta existentă. Ne dorim să facem curățenie acolo până la iarnă. Și dacă tot intervenim în acest sens, am spus să facem o curățenie și la exterior. Așadar, clădirea va fi văruită cu o culoare frumoasă. Ne dorim să dăm o culoare mai vie clădirilor care sunt în patrimoniul Consiliului Județean. Fațada o reface Consiliul Județean, iar de partea ce ține de sală se ocupă «Lyra». La final, o să fie o clădire frumoasă, proaspăt văruită. După aceea, 15 – 20 de ani nu cred că o să mai umblăm la această clădire. Tot acum vom monta și o instalație de climatizare, pentru că vara era foarte cald. Dar și acest lucru îl va realiza tot «Lyra». Existau niște bani pe zona de Cultură necheltuiți și disponibili, așa că am putut să intervenim”, a explicat Chiriac.

Potrivit șefului CJ Brăila, totul ar trebui să fie gata de principiu până la finele lunii octombrie, cel târziu mijlocul lunii noiembrie. De altfel, acesta și-a manifestat speranța că văruirea clădirii se va finaliza mult mai rapid, în câteva săptămâni. Chiriac a mai precizat și că vor fi montate și uși noi și că imobilul va fi ignifugat din nou, deoarece intervențiile precedente nu au fost unele satisfăcătoare.

Chiar ne dorim să dăm o față nouă și frumoasă Casei Tineretului”, a mai adăugat Chiriac.

Precizăm că planul autorităților locale este acela de a face anumite reparații la nivelul clădirii, după care sala să beneficieze și de dotări.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro