• consilierii municipali au mai bifat o etapă administrativă privind reabilitarea fostului Cinematograf ”Unirea” de pe Aleea Cinematografului nr. 5 din Cartierul Hipodrom, aflat într-o stare avansată de degradare • aceștia au aprobat, recent, completarea Inventarului Domeniului Public al Municipiului Brăila cu acest imobil, după încheierea etapei cadastrale, ca urmare a preluării acestuia de la Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF) ”România – Film”, în luna octombrie 2023, la pachet cu Cinematograful ”Central”
Administrația Dragomir a reușit să bifeze încă o etapă administrativă legată de reabilitarea fostului Cinematograf ”Unirea” din Cartierul Hipodrom. Mai exact, imobilul a intrat în sfârșit în inventarul domeniului public, după ce a fost preluat la finele lui 2023 de la Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF) ”România – Film”, la pachet cu Cinematograful ”Central”. Pasul vine după încheierea cadastrării clădirii. Astfel, consilierii municipali au putut aproba, în sfârșit, în ședința din 27 martie, un proiect privind completarea Inventarului Domeniului Public al Municipiului Brăila cu sala de spectacol cinematografic ”Unirea”, situată pe Aleea Cinematografului nr. 5.
Potrivit documentației aflată la mapa membrilor CLM Brăila, valoarea de inventar a clădirii este de 27.411,66 lei. Aceasta are o suprafață construită la sol de 618 mp și se află pe un teren de 743 mp.
După cum se precizează în raportul de aprobare al proiectului și după cum a anunțat și cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la momentul respectiv, pe 31 octombrie 2023, CLM Brăila a aprobat o hotărâre de trecere a sălilor de spectacol cinematografic ”Central” și ”Unirea” din domeniul privat al Statului Român și administrarea Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor „România – Film”, în domeniul public al Municipiului Brăila și administrarea Consiliului Local Municipal Brăila.
Astfel, în data de 23 noiembrie 2023 a fost încheiat un protocol de predare – primire pentru transmiterea celor două săli de cinematograf către municipalitate. La 20 decembrie a aceluiași an a fost încheiat un proces-verbal de predare primire între reprezentanții RADEF ”România Film” și o comisie desemnată din partea Municipiului Brăila. Mai departe au continuat alte proceduri administrative iar Cinematograful ”Central” a intrat în ”ograda” Primăriei ceva mai devreme. Ulterior, potrivit raportului proiectului aprobat în martie a acestui an de consilieri, Primăria a încheiat pe 13 iunie 2024 un contract de servicii cu o societate din București, SC Geoagri Cadastru SRL, și a solicitat întocmirea documentației cadastrale și înscrierea în Cartea Funciară pentru Cinematograful ”Unirea”. În acest context, pe 24 februarie 2025 Primăria Brăila a primit o adresă din partea acestei societăți privind faptul că a fost încheiată documentația cadastrală. Așadar, s-au putut face pași pentru înscrierea imobilului din Hipodrom în inventarul domeniului public.
”Societatea «Geoagri Cadastru» are toată răspunderea din punct de vedere cadastral pentru exactitatea și veridicitatea datelor transmise, conform legislației în vigoare”, se menționează în raportul proiectului.
Cinematograf, dar și sală de evenimente și distracție
Potrivit acestui proiect, completarea inventarului domeniului public al Municipiului Brăila actualizat printr-o hotărâre a CLM Brăila din 30 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, a fost modificat acum la capitolul H – ”Terenurile și Clădirile Instituțiilor Publice – Teatre, Case de Cultură, Case și Palate ale copiilor, Biblioteci, Muzee, Grădinițe, Cămine, Spitale, Policlinici, Cămine de bătrâni”, cu poziția nr. 163 – Sală de spectacol cinematografic ”Unirea”, situat în Municipiul Brăila, Aleea Cinematografului nr. 5, conform documentației cadastrale. La pachet cu declararea imobilului ca fiind bun de interes public local.
Raportul de specialitate mai informează că Primăria ar dori să reabiliteze cinematograful în viitorul apropiat, să îl reactiveze, dar și că există planuri ceva mai ambițioase pentru spațiul respectiv.
”Menționăm că imobilul Sală de spectacol cinematografic «Unirea» a fost preluat de la RADEF România Film într-o stare avansată de degradare, care va necesita reabilitarea acestuia pentru a putea fi funcțional. Necesitatea înscrierii în Cartea Funciară a imobilului (...), are la bază actualizarea Inventarului domeniului public al Municipiului Brăila, cât și reabilitarea acestuia justificată de necesitatea de a asigura orașului spații modernizate în care să se poată organiza evenimente socio-culturale de amploare, de deficiențele existente la construcția existentă în ceea ce privește cerințele esențiale de calitate și recomandările expertizei tehnice, precum și de importanța punerii în funcțiune a clădirii”, se arată în raport.
Aceeași sursă informează că în urma intervențiilor planificate, municipalitatea urmărește ”crearea unui cinematograf care să asigure locuitorilor și turiștilor condiții de recreere și educație artistică în concordanță cu standardele din România și UE”. Totodată se mai menționează că intenția municipalității nu se rezumă doar la repunerea în valoare a sălii de cinema, ci chiar la a realiza un spațiu de relaxare care să întrunească toate condițiile unui stat membru UE.
”Aceasta va avea un impact social pozitiv prin promovarea desfășurării activităților culturale de diferite tipuri, într-un spațiu amenajat conform cerințelor de calitate și confort. Investiția va fi făcută în spiritul clădirii și întregii zone în scopul de a-i pune la maxim în valoare potențialul, personalitatea, identitatea și substanța originară”, mai punctează sursa citată.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
Reamintim că în cadrul ultimei ședințe ordinare a CLM Brăila din mandatul trecut a fost aprobată achiziționarea spațiilor comerciale de la parterul Cinematografului „Central” cu aproape 77.000 euro. Bineînțeles, acest lucru a survenit preluării imobilului de la Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF) ”România – Film” care a avut loc în luna octombrie 2023. Și aici, municipalitatea și-a exprimat intenția de a transforma spațiul respectiv într-o sală modernă de spectacole, cu locuri de relaxare pentru tineri, motiv pentru care a fost analizată situația și s-a ajuns la concluzia că varianta ideală este aceea în care Primăria să dețină întregul amplasament conex cinematografului, nu doar sala în sine.