"Adrian Mutu nu a venit din motive întemeiate" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Adrian Mutu nu a venit din motive întemeiate"

Sper ca în partida cu Franţa, jucătorii să dea 130% şi să scoată un rezultat mare", a spus Mircea Sandu, după care a adăugat că naţionala a făcut un meci bun cu Ungaria, iar unul dintre remarcaţii săi a fost Mihai Neşu.

Şeful Federaţiei a vorbit şi despre comportamentul suporterilor români, care au provocat câteva incidente la începutul reprizei secunde şi a condamnat manifestările acestora. " Suporterii noştri au încurajat echipa naţională şi le mulţumim pentru asta, dar tot şi-au dat în petec. Astfel de indivizi ar trebui să se civilizeze, pentru că au făcut un efort să ajungă la Budapesta, apoi au dat cu mucii în fasole, cum se zice pe la noi. Faptul că au strigat împotriva mea nu e o problemă, chiar dacă am muncit pentru fotbalul românesc 45 de ani. Poate că România trebuie să joace mai multe meciuri fără suporteri, să se înveţe minte ", a afirmat oficialul.

Echipa naţională a României a trecut, miercuri, în deplasare, de reprezentativa similară a Ungariei, scor 1-0, într-un meci amical organizat în memoria handbalistului Marian Cozma, fost jucător al Veszprem, care a fost omorât la începutul acestui an.

Înainte de startul reprizei secunde la meci au sosit aproximativ 50 de suporteri români, care li s-au alăturat celor 150 deja prezenţi, şi au aprins mai multe torţe, fapt ce a declanşat un val de huiduieli şi înjurături din partea omologilor ungari. În apropierea românilor au venit mai mulţi fani ai echipei Ujpest, dar între cele două grupuri s-au interpus aproximativ 100 de forţe de ordine, care au prevenit orice incident. Aceiaşi suporteri au scandat minute în şir împotriva lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, iar în cele din urmă câţiva dintre ei au fost evacuaţi din stadion.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro