Afacerea “Voltin” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Acuzaţii grave la adresa soţilor Vădeanu

Afacerea “Voltin”

• soţii Adriana şi Vasile Tarquinus Vădeanu, ce au condus ANMRF “Louis Pasteur” - Clubul “Voltin” Brăila până în 2016, sunt acuzaţi de noua conducere de deturnare de fonduri europene, în baza unor rapoarte contabile extrajudiciare • astfel, documentele arată că ONG-ul a plătit taxele de studii, alocaţiile de voluntar, chiriile şi deplasările în Italia ale fiilor soţilor Vădeanu • la aceste cheltuieli de zeci de mii de euro, se adaugă bunuri achiziţionate din banii Clubului “Voltin” şi care, ulterior, nu au fost trecute în contul obiectelor de inventar • suma totală la care se ridică “gaura” financară depăşeşte 3 miliarde lei vechi, potrivit rapoartelor contabile extrajudiciare

 

Vechea conducere a Clubului “Voltin”, respectiv soţii Adriana şi Tarquinus Vasile Vădeanu, este acuzată că ar fi folosit banii ONG-ului în interes propriu şi că şi-ar fi însuşit o parte din bunuri. Mai mult, Adriana Vădeanu este acuzată de noul preşedinte al Clubului “Voltin”, Nicolae Lintas, de înşelăciune. Mai exact, Lintas o acuză pe femeie că i-a cerut suma de 3.750 lei ca “taxă de înscriere”, bani care au fost viraţi în contul acesteia, sub formă de “plată rată preluare ONG ANMRF Brăila”, în cursul anului 2017, în condiţiile în care, susţine noul preşedinte al ONG, taxa de înscriere nu depăşeşte 15 lei, lucru pe care l-ar fi aflat ulterior. Acum, dosarul de înşelăciune se află la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) Brăila. În ceea ce priveşte deturnarea de fonduri europene, Nicolae Lintas ne-a informat că a fost deja depusă o plângere la DNA Galaţi. Mai mult decât atât, pe vremea cât încă erau în Executivul ONG-ului, Adriana Vădeanu ar fi intenţionat să-i vândă un autoturism marca Dacia MCV soţului său, Vasile Vădeanu, contra sumei de 500 lei (!), fapt dovedit de Lintas Nicolae cu o factură, ce-i drept, anulată ulterior. Până la urmă, maşina a fost cumpărată de Lintas, contra sumei de 12.000 lei, deci o mare diferenţă de preţ, aşa cum acesta ne-a povestit.

Redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” au intrat în posesia a două rapoarte de expertiză contabilă extrajudiciară în care se menţionează că între anii 2012-2016, Clubul “Voltin”, condus în acea perioadă de soţii Vădeanu, a făcut plăţi către diferite persoane fizice fără documente justificative, în cuantum de circa 340.000 lei, adică peste 3 miliarde de lei vechi. Printre aceste plăţi, sunt menţionate transferuri bancare către copiii celor doi soţi, cu titlu “taxă master Milano” (rate de mii de euro), “alocaţie voluntar” în valoare de mii de euro, ba chiar peste 10.000 euro, “plată chirie Milano”. Potrivit documentelor, cea mai mare fraudă ar fi fost făcută în cursul anului 2015. Printre bunurile trecute în evidenţele contabile ale ONG-ului se numără şi creme de faţă, înregistrate ca “medicamente” ori hotă de bucătărie, conform aceloraşi documente.

Aceste expertize contabile extrajudiciare ar confirma acuzaţiile noului preşedinte al Clubului “Voltin”, Nicolae Lintas. “Pe data de 2 noiembrie 2016, am devenit preşedinte al Asociaţiei Naţionale Mutuale România-Franţa «Louis Pasteur», în urma deciziei Tribunalului Brăila. Pe 16 noiembrie, hotărârea Tribunalului a devenit definitivă şi irevocabilă, drept pentru care mi-am luat atribuţiile de preşedinte. Am contactat telefonic vechiul executiv ca să facem procedura de predare-primire, documente, bunuri etc. Vechiul executiv este reprezentat de Adriana şi Tarquinus Vasile Vădeanu. În urma discuţiilor telefonice, nu am ajuns la un rezultat concret, pentru a se pune la dispoziţie bunurile. Aşa că am făcut 4 notificări până acum, fie prin executorul judecătoresc, fie prin alte organe abilitate. Am formulat şi o plângere penală la DNA Galaţi împotriva vechiului executiv pentru deturnare de fonduri europene, asta e suspiciunea noastră că ar fi deturnate fonduri europene. În urma bilanţului, m-am consultat cu un specialist, cu un contabil expert şi am cerut lămuriri, iar specialistul mi-a spus că ar trebui să am bani în cont, nu ştiu ce bunuri, ceva ce nu aveam. Drept pentru care am dispus să se facă un control intern, sumar, să vedem ce avem fizic şi ce lipseşte. Încă o dată am făcut adrese către vechiul executiv, am vrut să facem totul pe cale amiabilă, apoi am deschis proces în instanţă, ca să fie obligaţi printr-o hotărâre judecătorească să pună bunurile la dispoziţie, sumele de bani. Dosarul se află pe rol. Pe 19 noiembrie avem termen”, ne-a declarat Nicolae Lintas.

 

Cheltuieli mari, fără documente justificative şi fără a fi eligibile proiectelor «Voltin»

Un prim raport de expertiză contabilă extrajudiciară datează din 14 septembrie 2018 şi vizează actele contabile pentru perioada 1.01.2014 - 31.12.2016, raportul fiind întocmit pe baza documentelor puse la dispoziţie respectivului expert contabil. Astfel, au fost verificate conturile bancare în lei şi euro, casa, conturile de venituri din lucrări executate şi servicii prestate, resurse obţinute de la bugetul de stat/locale şi subvenţii pentru venituri şi veniturile din dobânzi, precum şi conturile de cheltuieli şi sumele datorate asociaţilor. În urma verificării conturilor bancare pentru anul 2014, expertul contabil a ajuns la concluzia că “În anul 2014, au fost achiziţionate obiecte de inventar în sumă de 5.305,15 lei. În contabilitatea organizaţiei au fost înregistrate în contul 6028 «Consumabile». Plăţi din conturile bancare în suma de 51.765,15 lei efectuate fără documente justificative către persoane fizice şi care nu sunt cheltuieli eligibile pentru proiectul derulat de organizaţie”, potrivit actului. Iată şi câteva exemple, extrase din document, ce au condus la această concluzie: în luna aprilie 2014, a fost achiziţionat un aparat foto profesional, în valoare de 1998,99 lei şi nu a fost înregistrată achiziţia în contul obiectelor de inventar; în luna martie 2014, se plăteşte taxa de master pentru T.V. - care ar fi fiiica soţilor Vădeanu - la o universitate din Milano, în valoare de 5.520 euro, cheltuială ce nu ar fi fost eligibilă pentru proiectul derulat de organizaţie. Trei luni mai târziu, este plătită o nouă taxă de master pentru aceeaşi persoană, tot la universitatea din Milano, în sumă de 2.760 euro, cheltuială neeligibilă. Apoi, în luna august, a fost plătit un “avans deplasare externă” pentru V.V. -ar fi vorba despre fiul soţilor Vădeanu - de 2.000 euro, iar pentru această cheltuială expertul contabil a menţionat că “nu există documente justificative”.

În anul 2015, cheltuielile au fost şi mai mari: “În anul 2015, au fost achiziţionate obiecte de inventar în sumă de 433,97 lei. În contabilitatea organizaţiei au fost înregistrate în contul 6028 «Consumabile». Plăţi din conturile bancare în sumă de 151.576,66 lei efectuate fără documente justificative către persoane fizice şi care nu sunt cheltuieli eligibile pentru proiectul derulat de organizaţie”, se arată în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară. Asta ar însemna că un miliard şi jumătate de lei vechi au fost cheltuiţi pentru orice altceva în afară de plăţile legale pe care ar fi trebuit să le facă asociaţia. Spre exemplu, în ianuarie 2015 au fost efectuate două transferuri bancare: unul ce reprezenta plata chiriei unui apartament pentru perioada februarie-martie 2015 în Milano, Italia, în cuantum de 1.600 euro, către persoana G.C., ceea ce nu reprezintă o cheltuială eligibilă pentru proiectul derulat de organizaţie, a stabilit expertul contabil. Mai mult, nu există documente justificative, potrivit aceleiaşi surse de informare; cel de-al doilea transfer s-a efectuat în contul T.V. reprezentând alocaţia de voluntar în sumă de 5.490 lei, o cheltuială neeligibilă şi fără documente justificative. În martie, se repetă plata către G.C., sub formă achitare chirie pentru lunile aprilie şi mai 2015, în valoare de 1.600 euro.

 

Alocaţii record pentru unii voluntari

O alocaţie de voluntar a ajuns să fie de 10.250 euro (!), conform raportului extrajudiciar, care arată un transfer bancar către V.V., în luna mai 2015, o cheltuială neeligibilă şi fără documente justificative. În iunie acelaşi an, aceeaşi persoană - V. V.- a primit, din nou, bani prin transfer bancar, sub formă de “alocaţie voluntar Italia”, în sumă de 4.235 euro. Aceleaşi menţiuni: cheltuială neeligibilă şi fără documente justificative.

În septembrie 2015, “se efectuează transfer bancar în sumă de 6.000 euro (echivalent în lei a 26.514,70 lei) către asociat (rambursare împrumut). Nu există document justificativ, iar asociatul nu avea de încasat împrumut de la organizaţie”, se mai arată în raport.

În ceea ce priveşte contul 531 - “Registru de casă”, verificarea pentru anul 2014 nu arată deloc bine, căci s-au constatat mai multe nereguli. Una dintre ele ar fi că în iunie 2014 a fost achitat un ordin de deplasare în valoare de 12.156,10 lei către T.V., reprezentând “activităţi de voluntariat în Milano” pe perioada 1.01.2014-31.03.2014. “Acest ordin de deplasare în Italia nu are ataşat bilet de avion cu data plecării şi data sosirii, dovada cazării şi a întreţinerii pe durata celor 3 luni”, se menţionează în document. În iulie 2014, a fost cumpărată o hotă, în valoare de 199,9 lei şi nu a fost înregistrată achiziţia în contul obiectelor inventar. În aceeaşi lună menţionată anterior, a mai fost achitat un ordin de deplasare către aceeaşi persoană, T.V., în sumă de 12.086,2 lei, reprezentând activităţi de voluntariat în Milano pentru perioada 1.04.2014-30.06.2014. Acest ordin de deplasare în Italia nu avea ataşat bilet de avion cu data plecării şi data sosirii, dovada cazării şi a întreţinerii pe durata celor 3 luni, conform aceluiaşi act. Toate acestea, pe lângă aparatele de fotografiat achiziţionate în cursul aceluiaşi an.

În 2015, nişte creme de faţă antirid în valoare de peste 260 lei au fost înregistrate în Registrul de casă ca “medicamente”. Iar în septembrie acelaşi an, a fost înregistrată suma de 11.864,96 lei ca “delegaţie externă. Nu există documente justificative pentru suma de 3.985,74 lei (cazare)”, potrivit raportului contabil extrajudiciar.

Pentru anul 2016, nu au fost constatate nereguli, a mai notat expertul contabil. La final, specialistul a conchis: “Toate sumele plătite din conturile bancare ale organizaţiei către diferite persoane fizice, cât şi asociaţilor, fără documente justificative: 203.340,81 lei şi sume plătite în numerar prin registrul de casă al organizaţiei către diferite persoane fizice, cât şi asociaţilor, fără documente justificative: 28.495,04 lei. Suma de recuperat de la asociaţi: 36.513,91 lei”.

 

«De la DNA Galaţi nu avem niciun răspuns încă»

Un alt raport de expertiză contabilă extrajudiciară vizează perioada 1.01.2012-31.12.2013. Astfel, au fost constatate mai multe plăţi nelegale, cum ar fi câteva bunuri ce nu au fost înregistrate în contul obiectelor de inventar, un “avans delegaţie externă” în sumă de 3.200 euro fără documente justificative, plata taxei de master pentru T.V. la universitatea din Milano în valoare de 5.552 euro - o cheltuială care nu este eligibilă pentru proiectul derulat de organizaţie, aşa cum a notat expertul contabil -, şi un avans de chirie Italia, în sumă de 3.050 euro, către V.V., cu aceleaşi menţiuni. În 2013, “în luna februarie, se plăteşte factură furnizor SC ••• SRL, în sumă de 2.000 lei, reprezentând «servicii contabilitate» - explicaţie dată în Registrul de casă al organizaţiei, însă nu este o cheltuială reală, deoarece codul CAEN al respectivei societăţi nu este destinat activităţilor de contabilitate, conform fişă ANAF”, se arată în raport. Concluzia raportului a fost că “Totalul sumelor plătite în perioada 1.01.2012-31.12.2013, din conturile bancare ale organizaţiei către diferite persoane fizice, cât şi sume plătite în numerar prin registrul de casă al organizaţiei către diferite persoane fizice, cât şi asociaţilor, fără documente justificative: 67.726,91 lei. Suma de recuperat de la asociaţi la sfârşitul anului 2013: 14.923,41 lei”.

“Am şi efectuat expertize extrajudiciare. În concluziile experţilor au rezultat aceleaşi probleme: lipsa unor sume considerabile, undeva la 3 miliarde 800 milioane lei vechi, sumă rotunjită. În prima expertiză a reieşit că au prejudiciat asociaţia cu 2 miliarde 334 milioane lei vechi, plus o datorie pe care o au către asociaţie de 365 miloane lei vechi, şi anumite cheltuieli fără documente justificative de 284 milioane lei vechi. În aceeaşi expertiză reiese faptul că le-au plătit studiile copiilor, studiile în străinătate. Este ilegal! Niciodată nu a aprobat asociaţia şi nu avea cum să plătească studii, mai ales că e vorba despre copiii dânşilor. Deci nu e vorba despre cineva din afară care a venit cu o cerere şi vrea să-l ajutăm să-i plătim nu ştiu ce...(...) De la DNA Galaţi nu avem niciun răspuns încă”, a comentat actualul preşedinte al Clubului “Voltin”, Nicolae Lintas.

 

«Fiecare proiect a fost verificat, niciodată nu s-a găsit nimic lipsă»

Contactată telefonic, Adriana Vădeanu a fost reţinută în declaraţii, făcând doar precizarea că toate proiectele au fost verificate şi nimeni n-a constatat nicio neregulă. “Noi am avut controale pe proiecte, singurele finanţări pe care noi le-am avut, le-am avut numai pe proiecte şi orice proiect a avut audit extern sau audit din partea ordonatorului de credite, deci cel cu care am semnat contractul sau de la care am primit grantul. Deci la noi nimeni nu a dat niciun ban...Fiecare proiect a fost verificat, niciodată nu s-a găsit nimic lipsă, nimic anormal, nimic care să nu corespundă. Nu comentez despre documentele pe care le aveţi. Sunt fapte reale ceea ce vă spun eu! Faptul că asociaţia a avut finanţări doar prin granturi, proiecte. Nimeni nu a donat...Aa, şi cei 2%, de aici plăteam chiria, pentru că în multe proiecte utilităţile nu erau incluse. Au fost proiecte şi cu fonduri europene, şi fonduri de la Ministerul Muncii, şi fonduri locale, şi fonduri de la Ministerul Tineretului. Au fost şi cu fonduri europene, da. Am avut 3 proiecte PHARE, pre-aderare, proiecte mari, mari, de un an de zile, iar în ultima vreme, proiecte prin acea agenţie de programe comunitare, tot cu fonduri de la Comisia Europeană, direct. Nu am avut absolut niciodată nicio problemă pe partea de finanţări. De aceea, întotdeauna am terminat cu returnarea restului de bani, pentru că nu se dădeau 100% finanţările, ci o parte de 50-60-70%, deci puneai de la tine nişte bani şi abia după ce totul era foarte sigur şi verificat de ei, se primea restul de finanţare până la cât ai cheltuit, dar până la maximul grantului acordat, bineînţeles”, ne-a declarat Adriana Vădeanu. Cât despre celelalte acuzaţii că ar fi plătit studiile copiilor în Italia, aceasta nu a dorit să formuleze un punct de vedere.

 

Acuzaţii de înşelăciune, dosar la SICE

Nicolae Lintas o mai acuză pe Adriana Vădeanu şi de înşelăciune. Tânărul susţine că femeia i-a solicitat, iniţial, suma de 1.600 euro ca taxă de înscriere. După mai multe discuţii purtate pe mail şi la telefon, suma s-a diminuat la 3.750 lei, bani pe care Lintas i-a plătit în rate. Ulterior, a aflat că taxa de înscriere era de numai 15 lei, aşa că a făcut plângere la Parchet, iar dosarul a ajuns la SICE Brăila. “Există un dosar de cercetare penală, înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva doamnei Adriana Vădeanu, fost preşedinte al ANMRF Brăila, pentru fapta de înşelăciune, în sensul că în anul 2016 şi 2017 a primit suma de 3.750 lei de la subsemnatul, Lintas Nicolae, cu titlul de taxă de înscriere. Ulterior, am aflat că taxa de înscriere, conform capitolului 7, art. 27 din Statutul Asociaţiei era numai de 15 lei. Drept pentru care banii au fost transferaţi în contul bancar al doamnei. Eu am întrebat dacă asociaţia are vreun cont bancar, ca să depun taxa de înscriere, şi ea mi-a zis că nu, că sunt anumite situaţii...Am avut un dialog cu dumneaei prin e-mail unde mi-a propus nişte taxe de înscriere de 1.600 euro. Am spus că eu nu sunt de acord cu această sumă, eventual să facă o derogare pentru că nu pot plăti atât. A ajuns la 3.750 lei. Am dat, prin bancă, la data de 3.03.2017 rata a doua, pentru că, mai întâi, i-am dat 1.000 lei din mână, cu titlul «Preluare ONG ANMRF Brăila». Au urmat şi cea de-a treia şi a patra rată, achitate tot prin bancă. Dumneaei nu a vrut să recunoască, în faţa anchetatorilor că a primit în mână suma de 1.000 lei, în afară de cei 2.750 lei care au fost transferaţi prin contul bancar. Însă e-mailul o contrazice cumva. În momentul în care am de la bancă un document în care scrie «a patra rată». Dumneaei a zis că e vorba despre o garanţie. Dacă era garanţie, trebuia să se reflecte în contabilitatea ANMRF sau în contul bancar”, ne-a mai spus preşedintele Clubului “Voltin”. Acesta ne-a pus la dispoziţie trei ordine de plată din lunile martie, aprilie şi iunie 2017, toate cu titlu “rată (II, III, IV - după caz) preluare ONG ANMRF Brăila”. La rubrica “beneficiar” este menţionat numele Adrianei Vădeanu. Despre această acuzaţie, femeia nu a dorit să comenteze.

Apoi, mai există o factură din data de 1 octombrie 2016, în care se menţionează faptul că ANMRF “Louis Pasteur” Brăila vindea către Vădeanu Tarquinus Vasile un autoturism marca Dacia Logan MCV contra sumei de 500 lei. “Probabil cineva le-a zis că nu e bine ce fac şi au anulat factura. Maşina am cumpărat-o eu, ulterior, contra sumei de 12.000 lei”, ne-a mai spus Nicolae Lintas.

În şedinţa ordinară a Adunării Generale a Asociaţilor din luna octombrie 2018, soţii Vădeanu şi un alt membru asociat au fost excluşi din ONG, cu unanimitate de voturi. Adriana Vădeanu ne-a spus că totul ar fi fost ilegal şi a lăsat să se înţeleagă că va merge în instanţă cu această hotărâre pentru a o anula.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro