Atacul asupra spitalului din Kunduz care aparţinea organizaţiei caritabile Medici fără Frontiere (MSF) s-a soldat cu moartea a 10 pacienţi şi a 12 membri ai personalului. Într-un comunicat, MSF susţine că în tanc se aflau investigatori din SUA, NATO şi Afganistan care se ocupă de caz. "Intrarea neanunţată şi forţată a avariat proprietatea, a distrus potenţiale probe şi a cauzat stres şi teamă", a precizat MSF. Pentagonul nu a comentat incidentul, care survine în contextul în care au apărut noi dovezi că forţele americane care operau în zonă la momentul atacului ştiau că în clădire funcţiona un spital. Analişti americani pentru operaţiuni speciale adunaseră informaţii asupra spitalului cu câteva zile înainte de atac, deoarece credeau că un agent pakistanez îl folosea ca bază.
Mai multe anchete privind atacul analizează dacă echipele americane distincte implicate - experţii în operaţiuni speciale, ofiţeri ai comunităţii de informaţii, comandamentul militar care a ordonat atacul - ştiau că unitatea este un spital, dacă au transmis un avertisment că urmează un atac şi ce s-a întâmplat la faţa locului la momentului loviturii.