Mergi la conţinutul principal

Agenda europeană | Mihai Tudose: ”România este a doua mare beneficiară a programului european pentru apărare”

• ”achiziții în domeniul apărării, fabrici de tehnică militară și dezvoltarea infrastructurii mixte, precum autostrăzile din zona Moldovei”, sunt oportunități pentru România punctate de europarlamentarul Mihai Tudose • ”România trebuie să depună rapid un plan național de investiții, iar după analiza și aprobarea acestuia primele plăți sunt așteptate în primul trimestru al anului viitor”, a avertizat Președintele Consiliului National al PSD


Comisia Europeană a anunțat alocarea provizorie, pentru cele 19 state ale UE care și-au exprimat interesul, a bugetului instrumentului „Acțiunea pentru Securitatea Europei” (SAFE). Din totalul de 150 de miliarde de euro prevăzute prin acest mecanism de asistență financiară, Polonia a solicitat 43,7 miliarde, urmată de România – cu 16,7 miliarde euro, Franța și Ungaria (câte 16,2 miliarde), Italia (14,9 miliarde) și țările baltice (care au solicitat, cumulat, 14,7 miliarde euro).
Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare a Parlamentului European, consideră că această repartiție provizorie este un semnal puternic de sprijin concret și masiv din partea UE pentru Flancul Estic.
„Programul SAFE are un merit esențial: va susține dezvoltarea capabilităților de apărare și a infrastructurii cu dublă utilizare, militară și civilă, fără a pune o presiune suplimentară pe bugetele naționale. Asta ne ajută mult, ca țară, în actualul context, pentru că acest prim program al UE de investiții la scară largă în apărare se bazează pe împrumuturi cu dobânzi mult mai avantajoase decât ar putea obține România pe cont propriu, cu o perioadă de grație de 10 ani și rambursare în 40 de ani”, a declarat europarlamentarul PSD.
Mihai Tudose a subliniat direcțiile în care țara noastră va acționa prin acest program de consolidare a apărării: achiziții în domeniul apărării, fabrici de tehnică militară și dezvoltarea infrastructurii mixte, precum autostrăzile din zona Moldovei.
Președintele Consiliului National al PSD a precizat că România trebuie să depună rapid un plan național de investiții, iar după analiza și aprobarea acestuia primele plăți sunt așteptate în primul trimestru al anului viitor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro