Mergi la conţinutul principal

Ajutor de la CJ Brăila pentru refacerea picturilor din Biserica Greacă

• Parohia ”Buna Vestire” a solicitat, recent, sprijinul Consiliului Județean Brăila în proiectul pe care îl are privind încheierea lucrărilor de reabilitare a monumentului istoric Biserica Greacă • este vorba despre partea legată de refacerea picturilor existente în cadrul edificiului • valoarea lucrărilor rămase de executat se ridică la 2.277.503,06 lei, potrivit documentației anexate la mapa consilierilor județeni • CJ Brăila a fost de acord să încheie un protocol de finanțare cu Parohia, după care ar urma să aloce suma de 1 milion de lei pentru anul 2025

 

Eforturi pentru refacerea picturilor din Biserica Greacă Brăila. Așa cum se știe, clădirea, monument istoric, a fost reabilitată recent, însă în proiectul respectiv nu a fost inclusă și refacerea picturilor din interior. Această etapă se află în prezent în derulare, iar Consiliul Județean Brăila și-a dat acceptul pentru a sări în ajutorul refacerii totale a acestui obiectiv turistic important. Mai precis, în cadrul ședinței ordinare de la finele lunii trecute a Consiliului, s-a dat undă verde pentru acordarea unui sprijin de 1 milion de lei pentru Parohia Mixtă Româno-Elenă ”Buna Vestire” Brăila, bani ce trebuie folosiți pentru finanțarea lucrărilor la pictura murală și a unor lucrări de poleire cu foiță de aur.

În acest context, după cum se precizează în referatul de aprobare, pe 11 iulie, Parohia ”Buna Vestire” a transmis o adresă către Consiliul Județean Brăila prin care a solicitat sprijin financiar în baza Ordonanței 82/2001. Mai precis, a fost cerută suma de 1.000.000 lei pentru acest an, în vederea finanțării executării lucrărilor de realizare a picturii murale din nou în tehnica al secco și mozaic și a lucrărilor de poleire cu foiță de aur.

Trebuie punctat că în cerere este menționat faptul că valoarea lucrărilor – rest de executat în Biserica Greacă se ridică la suma de 2.277.503,06 lei.

 

Se va încheia un protocol de finanțare

”Având în vedere importanța istorică a acestui obiectiv, cât și faptul că Biserica «Buna Vestire» din Brăila, recunoscută ca Biserica Greacă, a trecut de la grupa de monument istoric de grupă B, de importanță locală, la grupa A, de importanță națională universală (conform Ordinului Ministerului Culturii nr. 2.487/01.07.2015), propunem alocarea sumei de 1.000.000 lei din bugetul propriu al Județului Brăila, pe anul 2025”, se menționează în cadrul referatului semnat de președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac.

Totuși, alocarea sumei va putea fi acordată numai după semnarea unui protocol de finanțare de către ambele părți, iar în acest context, consilierii județeni au aprobat și modelul Protocolului ce trebuie încheiat între Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Brăila, prin Consiliul Județean Brăila și Unitatea de cult Parohia Mixtă Româno-Elenă ”Buna Vestire” Brăila, pentru acordarea acestui sprijin financiar.

După cum reiese din adresa transmisă de Parohie către CJ Brăila, documentul prin care a fost solicitată suma de 1 milion lei, în prezent au fost încheiate lucrările de consolidare și restaurare a suprafețelor pictate în trecut. Ceea ce urmează a fi implementat prin cele două proiecte rămase (executarea lucrărilor de pictură murală din nou în tehnica ulei și mozaic și poleirea cu foiță de aur) nu a făcut parte din proiectul de restaurare al întregii clădiri, astfel că trebuie încheiată și această etapă. Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro