AJVPS Brăila şi-a premiat campionii la pescuit recreativ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

AJVPS Brăila şi-a premiat campionii la pescuit recreativ

Duminica trecută, pe canalul de la Termocentrală cei mai împătimiţi pescari, dotaţi cu un mare arsenal de scule de pescuit şi cantităţi semnificative de nadă, au participat la faza pe asociaţie a concursului de pescuit recreativ, miza întrecerii fiind titlurile judeţene pe categorii de vârstă. Cei 20 de participanţi, printre ei pescari cu state vechi, care au cochetat de multe ori cu fazele superioare ale competiţiei, dar şi începători, au sosit dis de dimineaţă pe malul apei pentru a atrage cât mai mulţi peşti în zona în care urmau să-şi demonstreze măiestria în capturarea diverselor specii de peşti aflate în zonă. Iar rezultatul a fost pe măsura aşteptărilor lor. Ca specii au predominat carasul, babuşca, plătica sau obletele. Din cauza condiţiilor atmosferice din ziua concursului, a ploilor care au căzut în ultima vreme şi care au tulburat apele fluviului Dunărea, numărul capturilor nu a fost prea mare în prima manşă. După primele trei ore la seniori, la feminin pe primul loc s-a aflat Ioana Rădulescu cu 1.290 de puncte, iar la masculin Dragoş Radu cu 1.090 de puncte. Costel Cânipeanu se afla pe locul al doilea cu 1.000 de puncte, iar veteranul Petre Ciucă pe poziţia a treia cu 990 de puncte. Între prima şi a doua manşă concurenţii au fost invitaţi la un grătar de conducerea AJVPS Brăila reprezentată la acest concurs de vicepreşedintele cu pescuitul, Dumitru Bănică, apoi s-a tras la sorţi ordinea în standuri şi a început manşa a doua, una mult mai spectaculoasă şi cu mai multe capturi. La finalul competiţiei, după cântărirea peştilor din juvelnice, concursul senioarelor a fost câştigat de multipla campioană judeţeană Mariana Trandafirescu, iar la seniori de Costel Cânipeanu, de asemenea, un pescar cu multe succese în palmares. La această secţiune următoarele poziţii au fost adjudecate de Dragoş Radu, Leonard Trandafirescu şi Petre Ciucă. La tineret locul întâi i-a revenit multiplei campioane naţionale, Oana Fătu Baştiurea, iar la tineret-speranţe s-a impus Ioana Rădulescu. La copii concursul a fost câştigat de Nicolas Dumitru. Conducerea AJVPS le-a oferit diplome turturor participanţilor.
"Ca de obicei, cei mai împătimiţi pescari şi-au dat întâlnire şi la acest concurs. Fiecare a venit foarte bine pregătit cu nadă şi scule performante, iar lupta pentru primul loc s-a dat până în ultima secundă a concursului. Am încercat, cu sprijinul directorului AJVPS, Laurentiu Radu să organizăm cât mai bine acest concurs şi sper că am reuşit. În pauza dintre manşe ne-am reunit în jurul unui grătar cu mici, am mai spus câteva poveşti pescăreşti pentru a ne relaxa, a fost o atmosferă frumoasă şi relaxantă", a declarat Dumitru Banică, vicepreşedite AJVPS pe probleme de pescuit.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro