Al nouălea i-a fost cu ghinion | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Al nouălea i-a fost cu ghinion

Final previzibil pentru un hoţ din maşini: a fost prins de poliţişti în flagrant în timpul spargerii. Ion A. în vârstă de 56 ani a picat pe mâna oamenilor legii în noaptea de marţi, 1 iulie, spre miercuri, 2 iulie, iar în urma cercetărilor judiciariştii au stabilit că, în perioada martie-iunie 2014, prin folosirea de chei potrivite, mai comisese şi alte 8 furturi din autoturisme parcate în municipiul Brăila, cauze înregistrate în evidenţe cu autori necunoscuţi. Prejudiciul total cauzat este de 1.800 de lei. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a confirmat continuarea urmării penale faţă de suspect, în stare de libertate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro