Unitatea Fitosanitară Brăila a trimis un avertisment către toate primăriile din judeţ şi producătorii agricoli cu privire la potenţialul pericol de atac din partea unui dăunător al culturii de rapiţă. Specialiştii spun că în ultima perioadă au fost înregistrate condiţiile climatice care "au creat condiţii favorabile atacului unor dăunători, la cultura de rapiţă, cum ar fi: gărgăriţa tulpinilor de varză - Ceuthorrhynchus quadridens", după cum se arată în comunicatul instituţiei locale. Drept urmare, fitosanitarii recomandă efectuarea unui tratament cu insecticid, cu precizarea că în soluţia de stropit ar trebui să fie adăugat şi un produs de tip "adeziv". Tratamentul respectiv se va executa în zile calme, fără vânt şi cu temperaturi diurne de peste 10°C. De asemenea, recomandarea este ca producătorii agricoli ce vor efectua tratamentul împotriva speciei de gărgăriţă să anunţe primăriile cu privire la planul de execuţie, astfel încât să fie avertizaţi din timp crescătorii de albine.