ALDE, pe locul 3 în preferinţele românilor la nivel naţional | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ALDE, pe locul 3 în preferinţele românilor la nivel naţional

• potrivit unui comunicat de presă emis de partid, aceasta este concluzia reliefată de alegerile locale parţiale din 11 iunie

 

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor se laudă că stă din ce în ce mai bine în preferinţele românilor. Potivit unui comunicat de presă emis de ALDE, alegerile locale parţiale desfăşurate pe 11 iunie au confirmat că partidul reprezintă o forţă pe scena politică din România şi că românii au încredere în reprezentanţii ALDE şi în proiectele pe care aceştia le propun.

În cele 49 de localităţi în care au avut loc alegeri locale parţiale, ALDE a avut candidaţi proprii în 19 dintre acestea. Trebuie precizat că ALDE a câştigat cinci funcţii de primari: în municipiul Moineşti (judeţul Bacău), oraşul Băicoi (judeţul Prahova), comuna Drăguţeşti (judeţul Gorj), comuna Şieu (judeţul Bistriţa - Năsăud), comuna Almaş (judeţul Arad). De asemenea, partidul a obţinut ca vot politic 11,06% din numărul persoanelor care s-au prezentat la urne în cele 49 de localităţi. Acest rezultat a clasat ALDE pe cea de-a treia poziţie în preferinţele românilor.

„ALDE a demonstrat în urma acestor alegeri că este un partid puternic şi unit, în care fiecare membru depune eforturi pentru ca partidul să câştige. Ne-am prezentat în faţa românilor cu oameni capabili, profesionişti şi serioşi, care prin proiectele propuse au atras susţinerea cetăţenilor. Votul din 11 iunie ne oferă speranţa că ALDE se va consolida pe scena politică şi se va dezvolta”, se arată în cadrul comunicatului emis de departamentul de comunicare al partidului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro