Alegătorii din Brăila nu ştiu ce să facă: să ia din nou plasă cu PSD sau sacoşă cu PNL? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alegătorii din Brăila nu ştiu ce să facă: să ia din nou plasă cu PSD sau sacoşă cu PNL?

Aceste plase, logic, aveau rolul de a câştiga bunăvoinţa alegătorilor, care ar fi trebuit să voteze cu PSD, dacă tot le-a dat ceva. Şi ani de zile, oamenii au votat cu PSD-ul la ţară, căci mălaiul electoral din sacoşele cu pricina îl convingea pe alegător că „ăştia măcar dau ceva, nu ca alţii, care doar ne iau pielea de pe noi". La nici un an de la alegeri, aceiaşi brăileni constatau cu amărăciune că au luat plasă votând PSD-ul, dar asta este altă discuţie.
Anul acesta, însă, unii primari liberali din judeţ (Însurăţei, ba cică şi pe la Făurei, Vişani, etc.) au zis să îşi bage sacoşele la rând, în faţa pesediştilor, adică să le-o ia înainte cu distribuirea plaselor electorale. Ştim, oficial, nicio astfel de plasă nu era electorală pentru că, sanchi, nu purta însemne electorale. Dar gestul, gestul în sine are un substrat electoral sau nu? - i-aş întreba io pe liberalii brăileni. Evident că are o încărcătură electorală, căci niciun primar în funcţie nu poate fi cuprins de atâta dărnicie (chit că era Săptămâna Mare!) decât dacă are un interes electoral, şi anume să fie reales pentru un nou mandat.
Aţi văzut însă cum au sărit ca arşi pesediştii, imediat după ce scandalul a devenit public? Aoleo, ce oftică era pe alde Simionescu şi Rotaru! Păi, se poate să le-o ia liberalii înainte la oferirea de sacoşe cu alimente electorale? Erau fierţi! Adică tocmai ei, pesediştii, inventatorii mitei electorale, să ia o astfel de (scuze) plasă de la colegii liberali? Uite că se poate, căci în politică e ca în război: orice armă este permisă.
Absolut jenant mi se pare că şi în anul 2016 încă se mai apelează la astfel de tactici brevetate pe vremea lui Hrebenciuc, de câştigare a simpatiei alegătorilor cu o banală sacoşă plină cu nimic. Problema este că la ţară oamenii se bucură la astfel de sacoşe, căci, cum vă ziceam, din cauza sărăciei în care i-au tot ţinut conducătorii, un kil de mălai şi unul de ulei chiar contează la casa omului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro