Mergi la conţinutul principal

Albăceanu, din nou jandarm-șef!

Noi, ăștia de la Scormonitoru, am avut dreptate ! Noi am zis încă de pe 13 iunie că colonelul Albăceanu (scuzați cacofonia!) corectul, cinstitul, profesionistul, premiatul pe la toate galele de excelență, nu poate fi DECÂT nevinovat.  DNA-ul ăsta lucrează la comandă politică, ce mai ! ”Sigur e o făcătură politică! Sigur binomul Coldea – Kovesi e de vină! Sau PSD-ul? Nu-i așa domnu' Popa, că PSD-ul e vinovat?”, scriam noi în articolul ”Jandarmul și DNA-iștii”. Iată că am avut dreptate! Din inculpat percheziționat, acuzat de infracțiuni nașpa, pus sub control judiciar, dat jos din funcție, iată că a ajuns din nou jandarmul-șef al județului Brăila! Asta înseamnă justiție! Asta înseamnă respectarea prezumției de nevinovăție. Nu ce-au scris ăștia de la DNA în iunie a.c, cităm:

”În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2021 – 2025, inculpatul Albăceanu Nicolae-Iulian, în calitate de cadru militar activ, cu grad de colonel, s-ar fi implicat în mod direct sau prin interpuși, în administrarea (de facto) a două societăți comerciale deținute de persoane apropiate, prin gestionarea activelor societăților, prin operațiuni bancare, respectiv prin încheierea de tranzacții comerciale cu alte societăți comerciale, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite.
În perioada menționată anterior, inculpatul Albăceanu Nicolae-Iulian, exercitând în fapt funcția de administrator al celor două societăți comerciale, ar fi întreprins, între altele, următoarele:
- s-ar fi ocupat cu recrutarea/plasarea forței de muncă din Nepal, Sri Lanka și alte state din Asia;
- ar fi desfășurat activități comerciale cu profil de alimentație publică, în special vânzarea produselor specifice de tip fast-food;
- ar fi executat contracte de lucrări/prestări servicii cu diverși clienți/parteneri comerciali;
- ar fi achiziționat un avion de mici dimensiuni pe care intenționa să îl folosească în deplasările/călătoriile de afaceri, intenționând să dezvolte și o afacere în acest sens;
- ar fi efectuat demersuri pentru contractarea unor credite bancare în vederea construirii și vânzării de imobile;
- ar fi efectuat demersuri pentru achiziția unui mijloc de transport naval printr-o finanțare obținută în cadrul Programului operațional de pescuit.
În perioada 2021 – 2024, profitul net însumat pe cele două societăți comerciale ar fi fost în sumă de 569.680 lei”. Minciuni, domne',
minciuni gogonate! În realitate, colonelul Albăceanu merită o avansare cum de altfel se și zvonea înainte să pice în ”infama” plasă a DNA. Să fie făcut general, uns în postul de șef la Poliția de Frontieră la nivel național! Asta merită el, asta merităm noi, în țara asta unde ”justiția” face legea. Dar despre ce justiție salvatoare este vorba în cazul ”Jandarmul și DNA-iștii”, în curând pe ecrane! (Noaptea generalilor)

Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro