Alertă de TBC la Şcoala „Nikos Kazantzakis” Brăila! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alertă de TBC la Şcoala „Nikos Kazantzakis” Brăila!

doi elevi au ajuns la spital după ce au ieşit pozitiv la testarea tuberculinică • deşi, oficial, conducerea şcolii spune că a luat măsuri de prevenţie şi s-a făcut o dezinfecţie ca la carte în unitatea de învăţământ, surse din cadrul instituţiei spun că, la apariţia primului caz, nimeni nu a făcut nimic în acest sens

 

Panică la şcoala gimnazială “Nikos Kazantzakis” din Brăila, după ce un elev a fost diagnosticat recent cu TBC. Este vorba despre un băiat de 14 ani, elev în clasa a 7-a, internat în Secţia de Boli infecţioase a Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, după ce luni, 20 mai, a ieşit pozitiv la testarea tuberculinică. Cazul a fost adus la cunoştinţa conducerii acestei unităţi de învăţământ chiar de sora băiatului. Pericolul este însă cu atât mai mare cu cât nimeni nu cunoaşte sursa de îmbolnăvire şi, de la o zi la alta, apar tot mai multe suspiciuni de răspândire a bolii. „Aşa este, avem un caz de TBC confirmat chiar ieri de medici, dar mai sunt şi câteva suspiciuni. Băiatul lipseşte de la şcoală de vreo două săptămâni, dar înţeleg că abia acum s-a descoperit ce are. Nu ştim cum a contactat virusul şi tocmai de aceea mâine (n.r. astăzi-miercuri, 22 mai), la nivelul şcolii, se va declanşa o anchetă epidemiologică care va viza întreg colectivul. Circa 120 de elevi şi 30 de profesori vor fi testaţi”, a declarat pentru Obiectiv-Vocea Brăilei, directorul şcolii Nikos Kazantzakis, Neaga Susanu. De altfel, acesta nu este singurul caz de TBC confirmat în rândul elevilor şcolii respective. Un alt caz de îmbolnăvire cu TBC a fost înregistrat la Kazantzakis şi în luna februarie a acestui an, când, potrivit unor surse, nimeni nu ar fi declanşat nicio măsură de prevenţie ori dezinfecţie a unităţii de învăţământ. „Noi am făcut curăţenie generală în şcoală, am curăţat băncile cu spirt. Am făcut tot ce ne-a stat în puteri. Carantină nu am instituit pentru că nu a fost cazul. Noi sperăm să nu se confirme şi suspiciunile”, ne-a explicat directorul Neaga Susanu.

Contactat telefonic şi întrebat despre măsurile care se impun în astfel de cazuri, directorul DSP Brăila încă nu ştia despre această situaţie, însă a promis că va reveni cu amănunte, atunci când le va avea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro