Alexandru Popa: „PNL ia măsuri concrete pentru a sprijini reîntoarcerea tinerilor din Diaspora” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alexandru Popa: „PNL ia măsuri concrete pentru a sprijini reîntoarcerea tinerilor din Diaspora”

* afirmă parlamentarul PNL, subliniind că ministerul Agriculturii a prelungit sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”

 

De când a fost ales deputat PNL de Brăila, tânărul Alexandru Popa s-a preocupat constant de soarta fermierilor cu experiență sau aflați la început de drum. Știm cu toții că, în ultimii ani, România s-a confruntat din păcate cu un exod al tinerilor în afara țării, în lipsa oportunităților din țara noastră care să le ofere garanția unui trai mai bun. Tocmai de aceea, ministrul liberal al agriculturii a căutat să identifice cele mai bune măsuri, astfel încât să facem posibilă reîntoarcerea acestor tineri în țară, declară deputatul care a adăugat că în acest context, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a prelungit sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” dedicată celor din diaspora, până la data de 05 iulie 2021, ora 16.00.

„Este important de știut că sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole, care se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția celor interesați pe pagina de internet a AFIR – www.afir.ro – acolo unde poate fi consultat și ghidul solicitantului necesar accesării acestor fonduri”, a adăugat Popa.

Parlamentarul liberal ne-a mai declarat că fondurile din cadrul acestui program sunt disponibile, având în vedere că, până acum, au fost depuse un număr de 172 de proiecte în valoare de 6,9 milioane euro, din cele 20 de milioane alocate în total. Sursa citată a precizat, totodată, că finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și 25% în funcție de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăși 3 ani (5 ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea contractului.

„Salut, pe această cale, implicarea ministrului Oros pentru a determina o mai bună accesare a acestor fonduri atât de importante pentru tinerii fermieri!”, a încheiat deputatul Popa nu înainte de a sublinia că este datoria întregii clase politice să sprijine tinerii „dacă dorim o dezvoltare durabilă a României, iar agricultura să reprezinte o sursă importantă de creștere economică.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro