Alimente care pot contribui la creșterea nivelului de colesterol bun din organism | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alimente care pot contribui la creșterea nivelului de colesterol bun din organism

A venit toamna, iar trecerea la un nou anotimp aduce cu sine o serie de schimbări în ritmul nostru cotidian. Revenirea la activitățile obișnuite după o perioadă de concediu și acomodarea cu noul ritm de lucru, tendința de a face mai puțină mișcare și poate chiar mici modificări la nivelul dietei din cauza programului încărcat, sunt doar câteva dintre schimbările prin care organismul nostru trece în această perioadă.

Alimentația este unul dintre factorii cheie pentru un organism sănătos și un sistem imunitar puternic

Odată cu noul anotimp care bate la ușă, este important să acordăm atenție alimentației noastre și să includem în dietă alimente care să împiedice formarea colesterolului rău (LDL) prin creșterea nivelului de colesterol bun (HDL).

Formarea colesterolului rău, de tip LDL, poate fi prevenită printr-o alimentație sănătoasă și un stil de viață activ. O dietă bazată pe un consum ridicat de fibre și care să includă alimente bogate în antioxidanți, nutrienți, vitaminele B și C poate contribui la creșterea nivelului de colesterol bun din sânge. Acest tip de colesterol, HDL, spre deosebire de cel menționat anterior, are un rol benefic pentru organism, reușind să absoarbă excesul de colesterol din țesuturi și celule și să îl transporte la nivelul ficatului, de unde este ulterior eliminat din organism. Colesterolul de tip LDL mărit poate reprezenta, printre altele, un factor de risc cardiovascular și poate afecta toate grupele de vârstă”, a declarat dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Preparată de mii de ani în bucătăriile din India și Orientul Mijlociu, lintea este un aliment bogat în antioxidanți și o sursă abundentă de nutrienți, precum minerale și fibre, necesare menținerii organismului la capacitate maximă, odată cu apropierea toamnei. Extrem de ofertantă, lintea este un aliment care inclus în alimentație ne poate ajuta să ținem sub control colesterolul și contribuie la accelerarea tranzitului intestinal, ajutând la eliminarea reziduurilor, a grăsimilor și toxinelor în exces din corp. Lintea este un aliat în lupta cu colesterolul în special datorită conținutului bogat în vitamine din grupul B, care pot scădea producția de colesterol din organism și reduce nivelul de colesterol LDL.

Același rol îl au și migdalele, bogate în nutrienți și ideale pentru o gustare sănătoasă între mese. Migdalele sunt alimente care aduc beneficii întregului organism, iar datorită conținutului mare de fibre, proteine și fier, ajută în principal sistemul sangvin prin creșterea nivelului de colesterol bun și creșterea numărului de celule roșii din sânge. Migdalele ajută și digestia, iar conținutul bogat de grăsimi nesaturate ajută la menținerea sănătății vaselor de sânge.

O dietă echilibrată ne ajută să ne acomodăm mai ușor cu ritmul normal de după vară, iar hidratarea joacă și ea un rol esențial. Datorită ingredientelor naturale din care este fabricată, berea poate face parte dintr-un stil de viață sănătos, atunci când este consumată cu moderație (330 ml/zi/femei și 660 ml/zi/bărbați). Totodată, conținutul său de antioxidanți și fibre solubile fac din bere un posibil aliat al organismului în lupta cu colesterolul. Antioxidanții prezenți în bere au ca sursă ingredientele naturale din care este fabricată, precum cerealele și hameiul, ce pot crește nivelul de colesterol HDL, având în același timp capacitatea de a reduce colesterolul de tip LDL, cel rău.

Fructele trebuie să facă parte din alimentația noastră în orice anotimp. În această perioadă, în special cele bogate în vitamina C, precum portocale, kiwi sau coacăze, ne ajută la menținerea unui nivel crescut al colesterolului bun în sânge. Vitamina C are proprietăți antioxidante și, în plus, poate elimina radicalii liberi produși de organism în procesul de metabolism normal, ajutând astfel la prevenirea colesterolului. Un alt fruct specific începutului de toamnă este gutuia, bogată în fibre și cu un conținut redus de calorii, ajută digestia și reduce semnificativ nivelul colesterolului.

 

Despre Centrul de Studii despre Bere Sănătate și Nutriție

 

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție este o entitate cu caracter științific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine și calitatea de Președinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă și consultant în probleme de nutriție, deținând calitatea de Secretar general, și dr. Mihaela Begea, doctor în științe inginerești.

Înființat în luna decembrie a anului 2011 și lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii științifice și diseminarea informațiilor în domeniu în rândul comunității medicale și a publicului larg.

Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul finanțează anual studii de cercetare în domeniu, sub forma de burse acordate studenților, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstă. Toate detaliile privind structura și componența Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție pot fi găsite la adresa: www.beresanatatenutritie.ro.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro