Mergi la conţinutul principal
„Dincolo de uniforme, grade și misiuni, suntem oameni care cred în puterea faptelor bune”

Alimente, lemne și îmbrăcăminte pentru familii nevoiașe din Brăila, Tufești și Însurăței

• în preajma Sfintelor Sărbători, militarii geniști au reușit să ajute zeci de familii sărace și să aducă zâmbete pe chipurile copiilor • „A fost mai mult decât o acțiune caritabilă. A fost o lecție despre a dărui, despre solidaritate și despre magia momentelor care unesc oameni, dincolo de roluri și atribuții”, au precizat participanții la acțiunea caritabilă

 

De Sărbători, militarii geniști au reușit să ajute zeci de familii din Brăila, Tufești și Însurăței, oferindu-le acestora alimente de primă necesitate, dulciuri, lemne de foc și îmbrăcăminte, pentru a trece mai ușor hotarul în Noul An.

„Militarii Batalionului Nave Treceri Fluviale „Danubius” au ales să transforme spiritul Crăciunului în fapte. Prin contribuția și implicarea întregului personal al batalionului, au fost achiziționate alimente, haine, lemne pentru încălzire și dulciuri, care au fost oferite unor familii greu încercate, care au nevoie de sprijin. Am fost primiți cu emoție, cu priviri calde și cu zâmbete care ne-au atins sufletul, iar prin recunoștința lor ne-am reamintit de adevărata semnificație a sărbătorilor”, precizează surse din cadrul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”.

Practic, prin acest gest de omenie, colectivul batalionului a dorit să transmită un mesaj simplu, dar profund: Crăciunul înseamnă grijă față de aproapele, generozitate și speranță. Iar bucuriile mari derivă din gesturi simple; faptele bune nu au nevoie de aplauze, ci de continuitate. Astfel de gesturi arată că valorile umane sunt la fel de importante pentru militarii geniști, precum cele profesionale. „Dincolo de uniforme, grade și misiuni, suntem oameni care cred în solidaritate și în puterea faptelor bune. Pentru militarii și personalul civil al batalionului, aceasta a fost o misiune îndeplinită cu suflet, din respect pentru comunitate și din credință că binele făcut împreună are cea mai mare valoare. Mulțumim preotului militar Cristian Cosmin Ion, care, prin îndrumare și implicare, a fost alături de noi și de cei pe care i-am întâlnit în această acțiune cu suflet”, a mai precizat sursa citată.

Pentru militarii și personalul civil al batalionului, aceasta a fost o misiune îndeplinită cu suflet, din respect pentru comunitate și din credință că binele făcut împreună are cea mai mare valoare.

Mulțumim preotului militar Cristian Cosmin Ion, care prin îndrumare și implicare a fost alături de noi și de cei pe care i-am întâlnit în această acțiune cu suflet.

Mai mult, în Ajunul Crăciunului, militarii Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, împreună cu tinerii voluntari de la Interact Brăila - coordonați de Asociația Club Rotary Brăila - au adus bucurie și zâmbete acolo unde spiritul sărbătorilor contează cel mai mult: în inimile copiilor în localitățile Însurăței și Tufești. Cu emoție sinceră, copiii din cele două comunități, îndrumați de preoții locali, i-au primit cu căldură pe cei care, pentru câteva clipe, au transformat uniforma din simbol al misiunii în simbol al grijii, empatiei și omeniei.

„A fost mai mult decât o acțiune caritabilă. A fost o lecție despre a dărui, despre solidaritate și despre magia momentelor care unesc oameni, dincolo de roluri și atribuții”, au precizat participanții la acțiunea caritabilă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro