Alocaţii speciale de câte 600 de lei pentru copiii victimelor din «Staţia Morţii» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alocaţii speciale de câte 600 de lei pentru copiii victimelor din «Staţia Morţii»

Cei trei minori, doi băieţi de câte 9 ani şi o fată de 17 ani, rămaşi orfani în urma accidentului de pe Rm. Sărat, vor primi alocaţii speciale de câte 600 de lei lunar până la vârsta majoratului.
"Totodată, minorii vor primi şi alocaţiile de la stat, 85 de lei, iar persoanele care îi iau în plasament vor primi indemnizaţii", ne-a declarat Simona Cimpoae, director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Brăila.
Reamintim că băieţelul de 9 ani al soţilor Oprea, Florian şi Nicoleta, de 37, respectiv 41 de ani, a fost dat în plasament unchiului matern, iar copiii de 9, respectiv 17 ani ai Nicoletei Pîrlog, sunt în grija tatălui, însă de pe 28 aprilie, când fata va împlini 18 ani, ea îl va lua în plasament pe micuţ. Primăria le-a acordat deja câte un ajutor de urgenţă de 3.000 de lei, iar Casa de Pensii, puţin peste 2.000 de lei.
Potrivit Simonei Cimpoae, se fac demersuri ca minorii să intre şi în posesia pensiilor de urmaş. Deocamdată, nu se ştie la ce sumă se vor ridica acestea. Cert este că veniturile se vor calcula în funcţie de perioada lucrată şi de salariile părinţilor. Reamintim că şoferul Marius Negoiţă este în arest preventiv la Spitalul-Penitenciar Rahova.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro