Alte două dosare penale pe linie COVID – 19, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alte două dosare penale pe linie COVID – 19, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila

* pe 8 aprilie şi 22 aprilie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila au fost înregistrate două dosare penale având ca obiect infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor * este vorba despre două persoane care au plecat din carantină, una fiind venită din Marea Britanie

 

Se tot adună dosarele penale pe linie Covid, faţă de cei care nu respectă Ordonanţele Militare. Pe 8 aprilie şi 22 aprilie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila au fost înregistrate  două dosare penale având ca obiect infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind vorba despre persoane care au plecat din carantină.

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 22.04.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a fost înregistrat dosarul penal nr. 1945/P/2020, având ca obiect infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 alin. (1) din Codul penal.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 22.04.2020, în jurul orelor 04.05, o persoană a încălcat măsurile de carantină impuse faţă de aceasta, prin părăsirea locuinţei în care a fost carantinată, fiind depistată de persoane care asigurau paza locuinţei. Cercetările continuă în vederea lămurii tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

La data de 08.04.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a fost înregistrat dosarul penal nr. 1715/P/2020, având ca obiect infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 alin. (1) din Codul penal. În fapt, s-a reţinut că, la data de 06.04.2020, în jurul orelor 23.50, o persoană fizică a părăsit locaţia unde a fost carantinată şi a încălcat, astfel, măsurile de carantină instituite faţă de aceasta în data de 05.04.2020, ca urmare a întoarcerii în ţară din Marea Britanie. În cursul zilei de 07.04.2020, persoana în cauză a fost găsită la adresa de domiciliu de pe raza municipiului Brăila şi reintrodusă în carantină. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

La aceste două cauze penale se mai adaugă şi a treia, fiind vorba despre cel înregistrat la data de 28 aprilie, asistentul coordonator al Corpului B al Spitalului Județean, Valentin Pătârlăgeanu (consilier municipal PSD) fiind cercetat pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, ca urmare a scandalului în care a fost implicat recent. El a fost filmat de medicul chirurg Octavian Georgescu, în timp ce instruia personalul din subordine, fără să se respecte regulile de distanțare socială impuse de autorități. Ulterior prefectul Cătălin Boboc a solicitat măsuri drastice de la conducerea SJU Brăila și chiar înlocuirea lui Pătârlăgeanu din funcție.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro