Amical cu 11 goluri la Chiscani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amical cu 11 goluri la Chiscani

• Viitorul Însurăţei s-a impus cu 6-5 după ce la pauză Sportul a condus cu 2-0 • în repriza a doua, Giol de la gazde a irosit un penalty şi şansa de a restabili egalitatea

 

Miercuri după-amiază, Sportul Chiscani, cu mulţi jucători în probe, a susţinut un amical pe tren propriu cu Viitorul Însurăţei, unul cu multe goluri, câştigat în final cu 6-5 de formaţia vizitatoare.

Partida a avut două părţi distincte, o primă repriză controlată de Sportul Chiscani, care de altfel a şi condus cu 2-0 la pauză şi o a doua care a aparţinut în totalitate oaspeţilor. Sportul a deschis scorul în minutul 8 prin Laurenţiu Artenie, după o pasă foarte bună a lui Chihaia. Două minute mai târziu, Alin Radu a ratat majorarea scorului, după o acţiune la care au mai participat Enache şi Artenie. Viorel Gheorghe, de la Viitorul, a avut în două rânduri şansa de a egala însă portarul Coviţ a fost de fiecare dată la post. Artenie a trecut pe lângă gol în minutul 25, însă noul atacant al echipei din Chiscani nu a mai ratat în minutul 39, când a făcut inutilă intervenţia lui Cristea şi Sportul s-a desprins la 2-0.

Cu trei minute înainte de finalul primei reprize, V. Gheorghe a şutat plasat din lovitură liberă, Coviţ a ascos mingea de la rădăcina barei, aceasta a ajuns la Mogoş care a retrimis-o spre poartă dar Dobrin a degajat-o chiar de pe linia porţii.

La două minute de la reluare, Alin Radu a marcat pentru 3-0 şi se părea că Sportul Chiscani se îndrepta către victorie, însă în doar cinci minute Viitorul Însurăţei a restabilit egalitatea, după golurile marcate de Ionuţ Roşu, Mogoş şi Dolea. Sportul a avut şansa de a trece din nou în avantaj însă portarul Denis Tudor a parat mingea şutată la colţul scurt de Chihaia.

Oaspeţii au preluat conducerea în minutul 65 după reuşita lui Mogoş şi s-au distanţat la 5-3 în minutul 73, după ce V. Gheorghe a transformat o lovitură de la 11 m. La faza imediat următoare, Chihaia a redus din diferenţă, 4-5, iar în minutul 77 se putea restabili egalitatea. Sportul Chiscani a beneficiat la rândul ei de un penalty pe care însă Giol l-a ratat.

Până la finalul amicalului fiecare echipă a mai înscris câte un gol, oaspeţii prin V. Gheorghe, gazdele prin Techiu, care a reintrat în teren în minutul 75 şi Viitorul Însurăţei a câştigat cu 6-5.

 

Sportul Chiscani: Coviţ (min. 46: Turiac) - Ene (min. 46: Chiriac), Pârlog, Dobrin, C. Frunză (min. 46: Sima) - Enache, Chihaia, Giol, A. Radu - Artenie (min. 46: Pană), Techiu (46: Bogdan).

Viitorul Însurăţei: Cristea - Başno, Stan, Priceputu, G. Roşu - I. Roşu, Moldoveanu, V. Gheorghe, Simion - Dolea, Mogoş. În repriza a doua au mai jucat Tudor, Sterian, Vişan.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro