• Romgal Romanu a condus cu 2-0 la pauză • Cazan a realizat “dubla” în partea secundă pentru Suporter Club Brăila și partida s-a încheiat la egalitate, 2-2
Romgal Romanu, locul al 5-lea în Seria I a Ligii a V-a în ediția anterioară a remizat 2-2, într-un amical disputat sâmbăta trecută cu Suporter Club Brăila, formație care activează în Liga a IV-a.
Meciul a fost plăcut ochiului, cu multe situații de poartă. Suprafața de joc foarte bună i-a îndemnat pe jucătorii ambelor combatante la un angajament total.
Amicalul a avut două reprize distincte. În prima parte Romgal Romanu, pregătită de instructorul Cristian Paiu, a fost echipa care a dictat ritmul jocului și a marcat de două ori, prin Leu (min. 35) și Ene (min. 44), din penalty.
Suporter Club a dominat teritorial în repriza secundă, una în care cel mai bun jucător de pe teren, Cazan, a înscris de două ori pentru formația brăileană, în minutele 60 și 65, și amicalul s-a încheiat nedecis. La Suporter Club Brăila, Dragoș Trofin a trimis în primul unsprezece și noua achiziție, Alexandru Mitrea, jucător care a făcut junioratul la CF Brăila.
Romgal Romanu: R. Surdeanu – Coman, Ene, Niță, Pîrlog – Chiriță, Moldoveanu, Leu, Bordeianu - C. Surdeanu, Bosoi.
Suporter Club Brăila: Păun – Garcef, Moise, Straua, Barbu – Anghel, Mitrea, Fătu, Aurică - Dinu, Cazan. Au mai jucat: Doagă, Coteț, Banciu, Grama.