Analistii economici fac previziuni sumbre | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Analistii economici fac previziuni sumbre

"Este greu de previzionat cit va dura criza, dar cu siguranta 2009 va fi un an foarte greu, fara crestere economica. Ce trebuie stiut este ca nu exista retete minune pentru a scapa de criza sau de faliment. Una dintre variantele unanim acceptate ar fi investitiile in infrastructura, dar la nivel central nu prea exista fonduri pentru finantarea unor astfel de proiecte, iar la nivel local cu atit mai putin. Nu vad o solutie nici contractarea de imprumuturi pentru a fi realizate astfel de investitii intrucit dobinzile la credite vor fi mari. In contextul in care criza se manifesta la nivel national este putin probabil ca Braila sau alt judet sa fie o insula de prosperitate. Daca firmele au fost cumpatate, au reusit sa-si puna bani deoparte pentru zile negre, au redus din timp costurile, nu s-au aventurat in credite impovaratoare sau nu s-au indatorat peste masura, atunci exista sanse sa traverseze aceasta perioada dificila", ne-a declarat Ionut Popescu, director al revistei "Capital" si fost ministru de Finante. Intrebat care ar fi varianta cea mai buna pentru a salva eventuale economii ale populatiei, el a explicat ca depozitele bancare sint cele mai sigure.

Mircea Doaga, seful departamentului "Eveniment" - cotidianul "Financiarul": "Firmele au inceput sa intirzie aproape orice fel de plata"

"Criza financiara s-a infiltrat in Romania nu doar din cauza bancilor, care au blocat aproape total creditarea, in incercarea de a nu mai risca nimic si de a stringe cit mai multe lichiditati, dar si pe fondul temerii generalizate a mediului de afaceri. Astfel, nu doar ca mai toate firmele s-au lovit de refuzul bancilor in a le mai acorda credite, dar au inceput sa intirzie, intentionat chiar, aproape orice fel de plata - catre furnizori, catre stat etc. - pentru a-si face o rezerva de lichiditati. S-au blocat comenzile, investitiile si cresterile de salarii, iar acesta este doar inceputul. Evident, va scadea tot mai mult consumul, mai ales in contextul devalorizarii leului si cresterii preturilor, iar asta se va vedea mai ales la nivelul retail-ului brailean, supradimensionat in momentul de fata", ne-a declarat Mircea Doaga, seful departamentului "Eveniment" din cadrul cotidianului "Financiarul". El a mai precizat ca nivelul actual al cursului leu-euro nu are darul de a stimula in vreun fel consumul, singurii avantajati fiind exportatorii, dar numai companiile care au comenzi ferme pentru aceasta perioada.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro