• doi conducători auto, unul din Brăila și altul din Cluj, au picat în plasa polițiștilor, unul cu permisul suspendat și altul băut • cei doi sunt cercetați penal • și un tânăr care conducea un ATV, în localitatea Șuțești, a fost oprit de polițiști și s-a constatat că nu are permis
În cadrul acțiunilor desfășurate la data de 20 ianuarie, în jurul orei 17:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un bărbat de 37 de ani, din județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Dorobanților. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. De asemenea, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta nu deține o poliță RCA valabilă, iar autovehiculul condus are certificatul ITP expirat. Polițiștii au aplicat o amendă în valoare de 2.025 lei. ”Mostrele biologice vor fi înaintate la IML, urmând a fi dispuse măsuri în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, au spus polițiștii.
Tot marți, în jurul orei 15:10, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila au oprit în trafic un bărbat de 47 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie din Brăila. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat. Totodată, procedând la verificarea documentelor autoturismului, polițiștii au constatat că inspecția tehnică periodică era expirată, fiind luate măsurile legale în acest sens. ”Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au spus polițiștii.
De asemenea, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au oprit în trafic un vehicul tip ATV, condus de un tânăr de 25 de ani, din localitatea Șuțești, ce se deplasa pe raza localității de domiciliu. Acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La data de 20 ianuarie, polițiștii au constatat în total 49 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, iar intervențiile au fost imediate și ferme, amenzile aplicate fiind în valoare de aproape 14.000 de lei.