Anamaria Necoară, fostă Ioniţă, director interimar la CSM Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Anamaria Necoară, fostă Ioniţă, director interimar la CSM Brăila

• prin ordin de ministru, fosta mare atletă va conduce cel mai mare club de seniori din Brăila • Anamaria Necoară îi succede lui Claudiu Pisică • fostul director interimar a picat ambele examene pe care le-a susţinut la MTS pentru titularizare

 

De astăzi, Clubul Sportiv Municipal Brăila are un nou director. Este vorba despre Anamaria Necoară, fostă Ioniţă, una dintre cele mai valoroase atlete pe care le-a avut Brăila.

“Am fost numit director interimar la CSM Brăila, clubul pe care l-am reprezentat cu succes ca atletă atât pe plan naţional cât şi internaţional. Ştiu că noua misiune nu va fi una uşoară dar cu siguranţă îi voi face faţă. Nu voi renunţa la grupa pe care o pregătesc în cadrul secţiei de atletism”, ne-a declarat Anamaria Necoară.

Anamaria Necoară îi succede în această funcţie lui Claudiu Pisică. Fostul director interimar, Pisică, a picat ambele examene pe care le-a susţinut la MTS pentru titularizare şi, probabil, se va întoarce la HC Dunărea, club de la care a fost detaşat la CSM Brăila pe 24 iunie, 2019 şi la care era angajat ca organizator de competiţii.

Anamaria Necoară s-a născut pe 7 iulie 1988. A absolvit LPS Brăila, iar în 2010 Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Are masterat făcut la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Piteşti cu lucrarea Performanţă în sport şi tot la aceeaşi univeristate are un masterat terminat în 2016 cu lucrarea Organizare şi conducere în sport.

Ca atletă, Anamaria Necoară are un palmares bogat atât pe plan naţional cât şi internaţional.

Brăileanca este multiplă campioană naţională în probele individuale, cu ştafeta 4X400 m, precum şi la pentatlon şi heptatlon. Anamaria Necoară este de asemenea multiplă campioană balcanică, medaliată de mai multe ori la această competiţie şi este medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de la Portland în proba de 4X400 m. Atleta se mai poate mândri cu un loc întâi, tot în proba de ştafetă, la Campionatul European pe echipe care a avut loc la Leiria, în Portugalia, în 2009. De două ori finalisă la europene şi o dată la mondiale, sportiva brăileană şi-a încununat cariera sportivă cu o participare la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, unde ştafeta 4X400 m a ţării noastre s-a clasat pe un onorant loc 14 în lume.

În prezent, Anamaria Necoară pregăteşte o grupă de copii la CSM Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro