Ancheta în Afacerea Aura 2010 nu vizează banii de la Primărie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ancheta în Afacerea Aura 2010 nu vizează banii de la Primărie

• primarul Dragomir a ţinut să distanţeze instituţia pe care o reprezintă de ancheta demarată în cazul finanţării publice a Asociaţiei Aura 2010 • banii de la bugetul local sunt doar pentru copiii defavorizaţi cazaţi într-unul dintre centrele organizaţiei, a venit ieri cu precizări edilul şef 

 

Primăria Brăila nu acordă subvenţie Asociaţiei Aura 2010 pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, ci pentru copiii defavorizaţi cazaţi într-unul dintre centrele organizaţiei, mai precis Centrul de zi „Darius”, situat pe bulevardul Sulina. Edilul şef a dorit să lămurească astfel natura colaborării pe linia banului public cu asociaţia Aura 2010, aflată acum în epicentrul unei anchete în care acuzaţiile se concentrează pe infracţiuni de ordin economic. „Doamna viceprimar Doiniţa Ciocan a avut ieri (miercuri, 3 mai - n.r.) o discuţie cu doamna Nicoleta Oancea (directorul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Brăila - n.r.). Eu mă bucur că până în acest moment nu există niciun fel de suspiciuni asupra finanţărilor de la Primăria Municipiului Brăila. Dacă cumva vor exista astfel de subiecte, vom vedea care este legătura şi ce măsuri putem să luăm. Deocamdată este prematur şi nu ne putem pronunţa. Dar partea pozitivă este că Primăria Municipiului Brăila nu este implicată, cel puţin deocamdată, în astfel de inginerii financiare. (...) Dacă cineva face vreo finanţare ilegală sau dacă cineva prezintă documente false, aceia trebuie să răspundă în mod cert”, a punctat sursa citată, adăugând că deja Curtea de Conturi a avut în vedere în cadrul acţiunilor la Primăria Brăila verificarea corectitudinii şi oportunităţii cheltuirii resursei publice prin subvenţiile decontate asociaţiei Aura 2010. „Nu putem face noi audit, dar s-a făcut în mod regulat de către Direcţia de Asistenţă Socială. A fost inclusiv Curtea de Conturi care nu a descoperit, din informaţiile mele, niciun fel de neconcordanţă pe zona aceasta”, a completat Dragomir.

În plus, Dragomir a explicat că, în acest an, decontările lunare cu Asociaţia Aura 2010 sunt la nivelul a 1.550 lei şi vizează exclusiv serviciul prestat de organizaţie în cazul copiilor defavorizaţi găzduiţi în Centrul de zi „Darius”.

În cursul zilei de ieri, reprezentanta Asociaţiei Aura 2010, Aura Udrea, ne-a contactat la redacţie pentru a-şi exprima un punct de vedere cu privire la evenimentele din ultimele zile, însă odată ajunsă echipa la sediul organizaţiei, Udrea nu a fost de acord să purtăm o discuţie oficială, cu reportofonul pe masă. Ulterior, s-a răzgândit, dar când reporterii noştri au ajuns la Centrul de pe bulevardul Sulina, locul indicat al întâlnirii, Udrea plecase deja.

Reamintim că miercuri, 3 mai, poliţiştii brăileni, sub coordonarea procurorului de caz, au descins în toate cele 8 locaţii ale ONG-ului şi au pus în aplicare mandate de aducere, în vederea probării activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de deturnare de fonduri, obţinere ilegală de fonduri, fals, uz de fals şi abuz în serviciu. În paralel, s-a avut în vedere şi verificarea scenariului privind munca la negru sub umbrela voluntariatului în rândul echipelor care deservesc punctele de lucru ale ONG-ului. Percheziţiile de miercuri vin la doar câteva zile după ce Corpul de Control al Ministerului Muncii a venit la Brăila în cadrul unei acţiuni de verificare ce a vizat Asociaţia Aura 2010, filiera banilor publici decontaţi organizaţiei, precum şi modul şi legalitatea obţinerii şi cheltuirii lor. (Vom reveni)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro