Anestezist condamnat pentru ucidere din culpă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Anestezist condamnat pentru ucidere din culpă

Doi ani de închisoare, cu suspendare. E decizia venită, după patru ani, într-un caz de malpraxis. Găsit vinovat e un fost medic anestezist din Sălaj, acuzat de ucidere din culpă, după ce un pacient i-a murit pe masa de operaţie. Decizia magistraţilor nu e definitivă.

Medicul anestezist Ioan Costinaş a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru ucidere din culpă. În plus, el a fost obligat să plătească rudelor pacientului de 54 de ani, decedat în urmă cu patru ani pe masa de operaţie, 47.000 de euro daune morale.

Bărbatul în vârstă de 54 de ani a ajuns la spitalul de urgenţe Zalău într-o marţi, cu o rană la cap, produsă în urma unei căzături. A fost programat duminică pentru o operaţie ce trebuia făcută de un chirurg plastician. Nu a mai apucat, însă, să intre în operaţie pentru că a murit în timp ce i se făcea anestezia.

Pacientul era fratele unui medic diabetolog de la acelaşi spital. Daniela Zaharie susţine că nu era necesară anestezia generală, pentru că urma să i se facă o intervenţie estetică.

Daniela Zaharie, sora pacientului: „I s-a făcut un computer tomograf, care arăta că e o plagă simplă, fără edem cerebral.”

Atunci când i-a făcut anestezia pacientului, medicul anestezist era singurul doctor din sala de operaţie. Rudele l-au acuzat că nu a intervenit la timp.

Roberth Balog, avocat: „Nu a fost chemat medicul chirurg generalist care era de gardă. S-a pierdut timpul, inculpatul Costinaş Ioan chemându-i pe cei trei medici ORL-işti care erau de gardă la domiciliu şi nu la spital.”

Medicul anestezist,care s-a pensionat anul trecut, suţine că este nevinovat.

Ioan Costinaş, medic anestezist: „Era o plagă infectată a scalpului. Am făcut o minitraheostomie, am asigurat o ventilaţie în continuare. S-a dovedit tot ineficientă şi am solicitat serviciul chirurgical şi serviciul ORL pentru o traheostomie. Medicul chirurg nu a venit.”

Medicul anestezist a contestat deja decizia dată de Judecătoria Zalău.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro