Anonimatul, permis şi pe Google+ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Anonimatul, permis şi pe Google+

Google a schimbat politica sa de lungă durată prin care le cerea utilizatorilor de pe reţeaua de socializare a companiei, Google+, să folosească numele lor reale.
Într-un mesaj publicat pe site, echipa Google+ a precizat că intenţia iniţială a fost de "a crea o comunitate cu oameni reali", dar această decizie "a exclus, totodată, un număr de oameni care voiau să fie parte (din comunitate, n.r.) fără să-şi folosească numele lor reale".
Deşi utilizarea numelor reale nu a avut un prea mare efect în primele zile pe reţeaua socială, utilizatorii au început să se plângă de această politică în momentul în care Google a început să-i forţeze pe comentatorii de pe YouTube să-şi facă un cont, informează independent.co.uk.
Preşedintele executiv al Google, Eric Schmidt, a declarat ulterior că Google^ a fost iniţial un serviciu de identitate pentru multele servicii online ale companiei şi că utilizatorii puteau să meargă în altă parte.

Scuze de la Google

"Ştim că politica noastră în ceea ce priveşte numele a fost neclară şi acest lucru a dus la câteva experienţe dificile, inutile pentru unii dintre utilizatorii noştri. Pentru asta le cerem scuze şi sperăm că schimbarea de astăzi este un pas înainte în a face Google+ locul primitor şi cuprinzător pe care ni-l dorim", se arată într-un mesaj al companiei.
Google+ are în acest moment 343 de milioane de utilizatori activi lunar, potrivit unor date prezentate de Statista, informează theguardian.com, citat de mediafax.ro. În schimb, Facebook, cea mai mare reţea de socializare, are peste 1,28 de miliarde de utilizatori, în timp ce platforma online Twitter are în jur de 255 de milioane de utilizatori în fiecare lună.

Există totuşi câteva reguli

Deşi Google susţine că nu mai sunt restricţii, există câteva reguli ale numelui care trebuie respectate. Astfel, numele folosit pentru crearea profilului trebuie să fie compus din prenume şi nume, dar unul dintre ele poate reprezenta o iniţială. De asemenea, utilizatorii nu se pot da drept altcineva, iar numele poate fi schimbat doar de câteva ori.
Google Inc. este o corporaţie americană multinaţională, care deţine cel mai popular motor de căutare pe internet. Compania a fost fondată în 1998, de doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page şi Sergey Brin.
Între timp, Google şi-a diversificat portofoliul, printre serviciile oferite numărându-se Google Maps, Gmail, Google Earth, Google Chrome şi reţeaua de socializare Google+. De asemenea, Google deţine site-ul YouTube.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro