• deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă susţine că marile probleme ale sistemului sanitar din România rămân în continuare nerezolvate, astfel că şi în noua sesiune parlamentară se va concentra pe acest subiect • Ioniţă consideră că deputaţii şi senatorii din opoziţie au datoria de a forţa mâna actualei guvernări să pună în aplicare promisiunile făcute în faţa electoratului
Deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă şi-a prezentat recent planurile privind noua sesiune parlamentară care începe din 3 septembrie. Aceasta a emis un comunicat de presă în care a dorit să amintească faptul că se consideră unul dintre cei mai activi parlamentari brăileni, cu 76 de iniţiative legislative, 26 de întrebări şi interpelări şi 48 de luări de cuvânt de la tribuna Parlamentului, cele mai multe axate pe problemele cu care se confruntă pacienţii, dar şi medicii şi asistentele, Ioniţă fiind medic de profesie şi fost şef al Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila. Ei bine, Ioniţă consideră că problemele sistemului sanitar din România vor ocupa un loc fruntaş pe agenda parlamentară în noua sesiune, astfel că şi planurile sale sunt legate de clarificarea unor probleme rămase nerezolvate.
“Marile probleme ale sistemului sanitar rămân în continuare nerezolvate, în ciuda promisiunilor de tot felul. Voi continua să solicit găsirea unei soluţii la criza medicamentelor generice, a medicamentelor ieftine, majoritatea de producţie autohtonă, care riscă să dispară de pe rafturile farmaciilor din cauza taxei claw-back. Voi relua discuţiile cu producătorii de medicamente, dar şi cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, pentru că este nepermis ca pacienţii care au nevoie de aceste medicamente, în marea lor majoritate bolnavi cronici sau persoane în vârstă, să nu aibă acces la tratament. Situaţia medicilor aflaţi la început de carieră, care nu beneficiază de niciun ajutor din partea statului, astfel că preferă să plece în străinătate, dar şi situaţia medicinei de familie, în ansamblul ei, sunt alte puncte nevralgice şi trebuie pusă presiune pe actuala conducere a Ministerului Sănătăţii, pentru ca lucrurile să se apropie măcar de o normalitate”, a declarat Ioniţă.
Deputatul brăilean a mai adăugat că are în vedere şi situaţia ambulanţelor pe care judeţul Brăila ar trebui să le primească, criza vaccinurilor, care se perpetuează, cu precizarea că aşteaptă şi apariţia unui nou cod pe Legile Sănătăţii, promis pentru noua sesiune parlamentară.
“Nu doar în sănătate, ci situaţia generală este una îngrijorătoare, oricâte asigurări am primi de la guvernanţi. Vedem cu toţii cum inflaţia creşte, cum cifrele economice sunt tot mai contradictorii şi ascund, de fapt, o prăbuşire a economiei. Cred că societatea românească are nevoie de nişte dezbateri pe fond, de nişte clarificări, pe care actuala guvernare, din păcate, nu are capacitatea şi dorinţa să le genereze, dar pe care noi, parlamentarii, avem datoria să le forţăm”, a conchis deputatul PNL.