Structura partenerială SIDU ZUF Brăila este structură de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a Strategiei Integrată de Dezvoltare Urbană Zona Urbană Funcțională Brăila (SIDU ZUF Brăila), care se instituie cu respectarea principiului parteneriatului, și îndeplinește funcțiile prevăzute la art. 38 din Regulamentul (UE) nr. 2021/1060.
În vederea selectării unor parteneri relevanți din cadrul societății civile de la nivel local, implicați ca membri ai structurii, Primăria Municipiului Brăila invită organizațiile interesate care activează în domeniile protecției mediului – cu aplicabilitate în domeniile: eficiență energetică, infrastructură verde, mobilitate și regenerare urbană, promovării drepturilor fundamentale ale omului, în conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale ale UE, promovării respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități și a nediscriminării, în conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale ale UE, promovării patrimoniului cultural și natural, să își exprime interesul pentru participarea în cadrul Structurii parteneriale SIDU ZUF Brăila, prin completarea Formularului de intenție și transmiterea acestuia pe adresa pmb@pmbr.ro.
Termenul limită pentru transmiterea dosarelor de candidatură este 26.07.2024.
În cadrul procesului de selecție, Primăria Municipiului Brăila va avea în vedere relevanța obiectului de activitate în domeniile vizate de SIDU ZUF Brăila, reprezentativitatea și contribuția în procesul de elaborare SIDU ZUF Brăila. Precizăm totodată că, în cazul în care partenerii relevanți din cadrul societății civile de la nivel local fac parte dintr-o organizație de tip confederativ general/sectorial, nu vor fi luate în considerare formularele de intenție transmise individual de către membrii acestora.
În urma finalizării procesului de selecție a organizațiilor, Primăria Municipiului Brăila, va solicita nominalizarea participanților la Structura partenerială în termen de 3 zile lucrătoare.
Metodologia de selecție a partenerilor relevanți din cadrul societății civile de la nivelul Zonei Urbane Funcționale Brăila și anexele acesteia se regăsesc la adresa https://www.primariabraila.ro/arhive/21869.
Data: 01.07.2024