Mereu asociaţiile s-au plâns că facturile sunt umflate, că regia/societatea de apă "măsluieşte" apometrele pe care tot ea le montează şi le verifică şi că, oricâte plângeri s-ar face, toate se soluţionează în favoarea societăţii.
De cealaltă parte, compania de apă a susţinut că niciodată totalul indexurilor apometrelor de apartament nu va coincide cu indexul de pe contorul general, din simplul motiv că primele nu sunt nici extrem de precise şi, în plus, întotdeauna vor exista locatari care vor "fenta" apometrul din casă.
O asociaţie din Hipodrom a demonstrat, însă, că apometrul general montat de CUP Dunărea indica un consum cu aproximativ o treime mai mare decât al unui apometru identic, montat chiar de asociaţie. Cel puţin în cazul acestei asociaţii, s-a dovedit că două apometre identice, perfect funcţionale pot înregistra consumuri diferite. Depinde de cine le-a montat şi pentru cine înregistrează. Culmea, consumul cel mai mare este "contabilizat" de contorul CUP Dunărea. Cât de mult poate fi doar o coincidenţă?
Singura hibă a demonstraţiei este că asociaţia nu a montat celălalt apometru cu o firmă autorizată. E ca şi cum într-un dosar de corupţie, bazat pe înregistrări audio-video din care rezultă clar vinovăţia, interceptările s-ar fi făcut fără mandat. Cu alte cuvinte, deşi fapta e dovedită, nu există nicio repercursiune asupra făptaşului.
Revoltător este însă altceva: CUP Dunărea îşi montează, certifică şi verifică contoarele cu care măsoară consumul de apă al populaţiei. Şi tot CPU Dunărea face verificările şi în cazul în care există o reclamaţie. Este ca şi cum l-ai pune pe un judecător să se condamne singur. Iar situaţia aceasta s-a perpetuat mai bine de 10-15 ani de zile, încă de la începutul contorizării blocurilor.
Şi parcă nu era suficient că CUP Dunărea deţine monopolul atât asupra apei potabile, de la producţie la furnizare, cât şi în privinţa apei de ploaie, pe care o taxează tuturor, trebuia să aibă monopol şi asupra contorizării blocurilor. În mod normal, asociaţiile ar trebui să aibă dreptul de a-şi alege singure contorul care să le măsoare consumul de apă (şi nu numai), firma care să le monteze, precum şi serviciul de metrologie care să le verifice în cazul unei reclamaţii. Atunci n-ar mai exista discuţii, acuzaţii, suspiciuni. Asta dacă tot nu-şi pot alege singure nici furnizorul de apă, nici proprietarii din bloc.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.