Mergi la conţinutul principal

Aproape 500 de examene trichiloscopice în luna decembrie

• totodată, numai în domeniul siguranței alimentelor de origine animală și nonanimală, inspectorii DSVSA Brăila au efectuat 165 de controale și au aplicat amenzi de 126.000 de leidin fericire, pe teritoriul județului nu mai sunt în vigoare restricțiile privind Pesta Porcină Africană (pentru porcii domestici)

 

Potrivit directorului Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila, dr. Costică Peltea, în luna decembrie 2025, „DSVSA Brăila a desfășurat activități specifice (care vizează păstrarea indemnității teritoriului județului Brăila sub raportul bolilor infecto-contagioase notificabile și apărarea sănătății publice prin prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare în urma consumului de produse alimentare), precum și măsuri suplimentare de supraveghere sanitară veterinară în perioada premergătoare şi în timpul Sărbătorilor de iarnă 2025, în domeniul igienei şi sănătăţii publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor și pentru prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane (PPA)”.

Astfel, în domeniul sănătății și bunăstării animalelor au fost efectuate mai multe controale oficiale, conform Programului anual și instrucțiunilor ANSVSA: controale în trafic, împreună cu reprezentanți ai IPJ Brăila; verificarea activității Circumscripțiilor Sanitare Veterinare Concesionate din județul Brăila; controale în exploatații profesionale de animale (ferme); controale în exploatații nonprofesionale de animale (gospodării); controale în farmacii veterinare. Cu acest prilej, au fost aplicate două amenzi în valoare totală de 2.200 lei și 11 avertismente, neconformitățile identificate fiind reprezentate de vânzarea de animale fără documente sanitare veterinare și nerespectarea cerințelor legale privind comercializarea produselor medicinale veterinare.

Din fericire, pe teritoriul județului Brăila nu mai sunt în vigoare restricții privind Pesta Porcină Africană (pentru porcii domestici).  

„În domeniul siguranței alimentelor de origine animală și nonanimală au fost efectuate un număr de 165 controale oficiale, s-au aplicat 27 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 126.000 lei, patru avertismente, o ordonanță de suspendare a activității și au fost retrase de la comercializare 11 kg produse alimentare, neconformitățile identificate fiind reprezentate de depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, neîntreținerea spațiilor de lucru și a echipamentelor, etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare, neasigurarea trasabilității produselor alimentare”, ne-a precizat șeful DSVSA Brăila.

Tot în luna decembrie, au fost efectuate 491 examene trichineloscopice, din care trei cu rezultat pozitiv (animalele proveneau din județele Galați, Tulcea și Brăila - Măxineni), la care carcasele au fost puse sub sechestru și dirijate spre neutralizare.

Nu în ultimul rând, în vederea eliminării riscurilor asupra sănătății umane, s-a intervenit în timp util în notificările de alertă și informative transmise prin sistemul i-RASFF (Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje) și prin sistemul AAC (Asistență și Cooperare Administrativă) - un număr total de opt notificări - fiind gestionate următoarele tipuri de riscuri: detecție Salmonella spp în carne de pasăre, depășire limita maximă admisă de pesticide în pește, detecția Bacillus cereus în lapte praf, depășire parametrii fizico-chimici la pește, prezență paraziți la pește.

Tot în luna decembrie 2025, au fost primite și soluționate trei reclamații formulate de brăileni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro