* un brăilean acuzat de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale a fost prins de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore, el fiind arestat preventiv pe 1 iulie, prin decizie a instanţei
Un brăilean acuzat de infracţiuni de furt din societăţi comerciale a ajuns la arest, după decizia instanţei din data de 1 iulie.
În data de 30 iunie, polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară la domiciliul unui bărbat de 41 de ani din Brăila pe care l-au condus la sediul poliției pentru audieri. Ulterior, acesta a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, el fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.
„În fapt, în noaptea de 05/06.06.2021 și 21/22.06.2021, bărbatul ar fi pătruns fără drept, folosindu-se de chei mincinoase, într-o societate comercială de pe raza municipiului și ar fi sustras suma de 1.145 de lei. De asemenea, în data de 18.06.2022, bărbatul, prin același mod de operare, ar fi sustras suma de 1.800 de lei dintr-o altă societate comercială de pe raza municipiului”, au precizat poliţiştii.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și furt calificat.
În cursul zilei de 1 iulie, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a bărbatului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.