Armonia, Metro şi PIC, pe lista de cumpărături a dezvoltatorului imobiliar “Melisron” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Armonia, Metro şi PIC, pe lista de cumpărături a dezvoltatorului imobiliar “Melisron”

* luna viitoare reprezentanţii dezvoltatorului ar urma să vină în Brăila

 

Dezvoltatorul imobiliar “Melisron”, controlat de Liora Ofer – descendenta celei mai bogate familii israeliene cu rădăcini româneşti, testează posibilitatea preluării unor centre comerciale în oraşul Brăila, au declarat pentru revista Capital surse din piaţa imobiliară.

“Melisrom” ar fi, potrivit celor de la Capital, în proces de „due diligence“ pentru mai multe proprietăţi din Brăila şi ar ruma ca, în martie, reprezentanţii companiei să vină în vizită, înainte de a lua o decizie. Melisron are în vedere trei proprietăţi de la noi: mall-ul Armonia, precum şi clădirile Metro şi PIC.

De precizat că luna trecută, un antreprenor de origine siriană a plătit circa 15 milioane de euro pentru achiziţia complexului Armonia, închis în 2009, la 9 luni de la inaugurare. De asemenea, hipermarketul PIC, situat pe drumul care duce la trecerea Bac Stânca spre Insula Mare a Brăilei, a fost şi el închis imediat după debutul crizei globale din 2008 şi a fost apoi scos la vânzare în procedură de faliment.

Cel de-al treilea obiectiv presupus vizat de dezvoltatorul “Melisron”, clădirea fostului Metro din oraşul nostru a fost închis anul trecut în martie, fiind de altfel singura unitate cash&carry închisă de Metro în România.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro