Zeci de mii de persoane au participat ieri, în centrul Moscovei, la un marş în memoria opozantului şi fost vicepremier rus Boris Nemţov, asasinat vineri seara în apropiere de Kremlin, relatează Agerpres. Boris Nemţov „a murit pentru viitorul Rusiei" sau „El s-a bătut pentru o Rusie liberă", scria pe pancartele purtate de manifestanţi la Moscova. La Sankt Petersburg, cel de-al doilea oraş al Rusiei, cel puţin 2.500 de persoane s-au strâns, de asemenea pentru a-i aduce un omagiu opozantului rus.
Traseul aprobat pentru marşul de la Moscova a cuprins şi podul Bolşoi Moskvoreţki (Marele pod de piatră), unde Nemţov a fost împuşcat mortal de un individ necunoscut ce a deschis focul asupra lui dintr-o maşină.
Organizatorii, printre care şi Nemţov, planificaseră iniţial să protesteze duminică împotriva politicilor preşedintelui Vladimir Putin. Ei au fost de acord să mute manifestaţia într-o suburbie a Moscovei după ce administraţia oraşului nu a permis ca protestul să aibă loc în centru. După uciderea lui Nemţov, autorităţile au acordat permisiunea ca marşul să aibă loc în centrul oraşului.
Un alt lider important al opoziţiei ruse Alexei Navalnîi, primul care a cerut organizarea marşului, nu va putea fi prezent la eveniment. El trebuie să ispăşească o pedeapsă de 15 zile la închisoare după ce a distribuit ilegal pliante.
Putin a promis prinderea criminalilor
Nemţov, care a deţinut funcţia de vicepremier rus la sfârşitul anilor 1990 şi a fost un critic fervent al lui Vladimir Putin din 2000, este primul politician proeminent care a fost asasinat în Rusia post-sovietică. Observatorii se tem că asasinatul ar putea alimenta violenţele motivate politic din ţară, unde guvernul şi mass-media controlate de stat conduc o propagandă neobosită care îi prezintă pe susţinătorii opoziţiei drept agenţi ai Occidentului.
Preşedintele Vladimir Putin a declarat sâmbătă, a doua zi după asasinarea opozantului Boris Nemţov, că "se va face totul pentru ca aceia care au plănuit asasinatul şi executanţii acestei crime laşe şi cinice să primească pedeapsa pe care o merită". Premierul rus Dmitri Medvedev a trimis şi el condoleanţe familiei lui Boris Nemţov, declarându-se "bulversat de această crimă brutală şi cinică".
Boris Nemţov nu e singurul adversar eliminat al lui Putin
Uciderea lui Boris Nemţov completează lista de critici şi opozanţi ai lui Putin morţi în condiţii misterioase. Boris Berezovski, Aleksandr Litvinenko şi Anna Politkovskaia sunt câteva dintre cele mai cunoscute nume.
Cu doi ani în urmă, miliardarul Boris Berezovski, adversar declarat al lui Vladimir Putin, a fost găsit spânzurat, în locuinţa lui din Marea Britanie. Cadavrul nu prezenta semne de violenţă, însă autorităţile britanice nu s-au sfiit să spună că moartea este "suspectă". Fostă eminenţă cenuşie a Kremlinului pe timpul lui Boris Elţîn, Boris Berezovski a căzut în dizgraţie odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin. În 2003, a reuşit să obţină statut de refugiat politic în Marea Britanie. A supravieţuit mai multor tentative de asasinat, inclusiv unei bombe care i-a decapitat şoferul.
Fostul spion rus Aleksandr Litvinenko a murit tot în Marea Britanie, în noiembrie 2006, otrăvit cu poloniu. Cu trei săptămâni înainte, băuse ceai cu alţi doi foşti agenţi, la un hotel din Londra, unde s-au şi găsit urme ale substanţei extrem de toxice. Într-o scrisoare dictată de pe patul de spital, Litvinenko a spus că Vladimir Putin a comandat asasinarea sa. Fostul spion îl acuzase pe liderul de la Moscova că foloseşte serviciile secrete ca să-şi ucidă adversarii.
Printre altele, Litvinenko susţinea că preşedintele rus a ordonat asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia. În octombrie 2006, ea a fost împuşcată mortal în faţa blocului în care locuia în centrul Moscovei. Era unul dintre oponenţii proeminenţi ai regimului Putin.
Lista morţilor misterioase ai opozanţilor regimului de la Moscova poate continua cu jurnaliştii Paul Klebnikov şi Iuri Şecocihin şi cu parlamentarul liberal Serghei Iuşenkov.