ASF propune înființarea unei Poliții a Asigurărilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ASF propune înființarea unei Poliții a Asigurărilor

Frauda în asigurări se apropie de 400 milioane euro pe an, motiv pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară propune înființarea unei Poliții a Asigurărilor.

Estimările recente ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) duc pragul de fraudă în asigurări la un procent de 15-20% raportat la întreaga piață din România, relevă un document oficial redactat în urmă cu puțin timp și prezentat acum de Profit.ro. În cifre absolute, aceasta ar însemna că nivelul fraudelor se ridică, anual, la  1,7-1,8 miliarde de lei sau aproximativ 400 de milioane de euro. Ca urmare, un grup format din specialiști din ASF și din firmele de asigurare propune înființarea unui organism antifraudă cu puteri fără precedent. Orice asigurat va putea deveni suspect, dacă Biroul Antifraudă devine operațional în forma propusă în prezent. 

Nivelul extrem de ridicat al fraudei, pe care ASF nu l-a prezentat public niciodată, este elementul de la care pornesc mai mulți specialiști din Autoritate, împreună cu reprezentanți ai companiilor, într-un proiect care propune înființarea unui organism ce ar urma să se ocupe de combaterea ilegalităților în domeniu.

Proiectul fără precedent ar fi coordonat direct chiar de către președintele ASF, Mișu Negrițoiu. Instituția ar urma să fie finanțată de către Autoritate în primii 3 ani de funcționare și va fi denumită, cel mai probabil, Biroul Antifraudă în Asigurări (BAFA). Acest organism ar urma să aibă printre angajați inclusiv foști procurori, polițiști sau lucrători din servicii de informații, pe un model existent deja în interiorul firmelor de asigurare.

Deși pornește de la o realitate de necontestat a pieței, proiectul, așa cum arată în forma actuală, conferă viitorului BAFA puteri și obligații care ar putea intra în directă contradicție cu una dintre sarcinile definite de lege pentru ASF, și anume protecția consumatorului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro