Asigurarea locuintelor a devenit obligatorie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Asigurarea locuintelor a devenit obligatorie

Incepind de ieri, asigurarea locuintelor impotriva cutremurelor, inundatiilor sau alunecarilor de teren a devenit obligatorie. Legea care reglementeaza aceasta obligativitate a fost adoptata la inceputul lunii octombrie, insa presedintele a promulgat-o abia ieri.
Potrivit legii, proprietarii (fie ei persoane fizice sau juridice) ai imobilelor cu scop de locuinta trebuie sa le asigure, valoarea politei urmind sa fie diferentiata in functie de tipul de locuinta.
Suma asigurata ce poate fi acordata este echivalentul in lei a 20.000 de euro pentru fiecare locuinta de tip A si 10.000 de euro pentru fiecare locuinta de tip B. Primul tip de locuinta include imobilele construite din beton armat, metal sau lemn, cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa sau din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic. In tipul B sint incluse constructiile cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic sau chimic.
Pentru locuintele de tip A, proprietarii trebuie sa plateasca anual echivalentul in lei a 20 de euro, iar pentru cele de tip B, 10 euro.
Legea prevede ca, in termen de 90 de zile de la adoptarea normelor de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, persoanele fizice si juridice sint obligate sa-si asigure impotriva dezastrelor naturale toate constructiile cu destinatia de locuinta din mediul urban sau rural, aflate in proprietatea acestora, inregistrate in evidentele organelor fiscale.

Prima de asigurare se va plati pe fiecare locuinta in parte, pentru constructiile in coproprietate

In vederea gestionarii asigurarii obligatorii impotriva dezastrelor naturale se constituie Societatea comerciala de asigurare -reasigurare SA, Polul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale. Aceasta va fi constituita prin asocierea societatilor de asigurare autorizate sa incheie asigurari obligatorii pentru locuinte, iar activitatea sa va fi supusa reglementarii si supravegherii CSA.
De asemenea, in cazul constructiilor cu destinatie de locuinta aflate in coproprietate, se va incheia cite un contract de asigurare obligatorie pentru fiecare locuinta in parte. In acest caz, prima de asigurare se va plati pe fiecare locuinta in parte. Beneficiarii asigurarii si asiguratii care, la data intrarii in vigoare a legii, au largit sau modificat locuintele fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea autorizatiei, afectind structura de rezistenta a locuintelor si favorizind expunerea la unul din riscurile asigurate obligatoriu, nu vor fi despagubiti in baza asigurarii obligatorii in cazul producerii riscului asigurat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro