• ambarcațiunea construită în 1974 a ajuns într-o stare avansată de degradare și ar costa mult prea mult pentru a putea fi reparată și reutilizată conform standardelor actuale • în prezent, șalupa ”Grindeni” se află în proprietatea Centrului Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina” Brăila, entitatea care a propus Primăriei Brăila să demareze procedura casării și valorificării acestei ambarcațiuni
Șalupa ”Grindeni” va fi casată și valorificată deoarece a ajuns aproape în stadiul de epavă. Asta au decis consilierii municipali în cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliului Local Municipal Brăila de la finele anului trecut. În prezent, ambarcațiunea construită în 1974 se află în proprietatea Centrului Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina” Brăila, entitate care a și propus scoaterea din funcțiune în vederea casării, precum și predarea șalupei către o unitate autorizată de colectare/valorificare a deșeurilor.
După cum se explică în raportul de specialitate al proiectului, pe 15 octombrie, CCA ”Chira Chiralina” Brăila a transmis o adresă Primăriei Brăila prin care a oferit o notă justificativă privind casarea ambarcațiunii. După cum se precizează în documentație, în urma verificărilor efectuate de o comisie tehnică de specialitate, s-a constatat că șalupa ”Grindeni” se află ”într-o stare avansată de uzură fizică și morală, fiind nefuncțională și neeconomic de reparat”.
Principalele defecțiuni constatate sunt următoarele: degradarea structurii corpului navei (carena prezintă fisuri și coroziuni severe); sistemul de propulsie nefuncțional, cu piese lipsă și imposibil de înlocuit datorită lipsei pieselor de schimb; echipamentele de bord depășite tehnic și neconforme cu normele actuale de siguranță. Mai mult, s-a ajuns la concluzia că valoarea costurilor estimate pentru reparații o depășește pe cea de inventar, astfel că nu se justifică din punct de vedere economic încercarea de a repara ambarcațiunea.
”Scoaterea din funcțiune și casarea șalupei «Grindeni» este justificată de următoarele considerente de ordin tehnic, economic și administrativ: Uzura fizică și morală avansată: Șalupa «Grindeni» a fost achiziționată și exploatată cu mult peste durata normală de utilizare prevăzută în catalogul mijloacelor fixe. În prezent, se află într-o stare tehnică precară, prezentând coroziuni extinse la corpul navei, deteriorarea sistemului de propulsie și a echipamentelor de bord, fapt ce o face improprie navigației; Imposibilitatea utilizării în condiții de siguranță: Din cauza degradărilor structurale și a lipsei componentelor funcționale, șalupa nu mai poate fi utilizată în activitățile curente ale instituției, iar reintroducerea sa în exploatare ar presupune riscuri semnificative privind siguranța personalului și a bunurilor; Lipsa rentabilității economice a reparațiilor: Costurile de reparație și readucere în stare de funcționare depășesc valoarea de inventar rămasă și nu se justifică din punct de vedere economic. Intervențiile necesare ar implica înlocuirea aproape integrală a structurilor și echipamentelor, fiind mai avantajoasă achiziționarea unui mijloc de transport naval nou sau adaptat cerințelor actuale”, se menționează în raportul de specialitate.
De procedura casării șalupei se va ocupa CCA ”Chira Chiralina” Brăila
Tot printre explicațiile necesității casării ambarcațiunii se mai numără și eficientizarea patrimoniului public, precum și alinierea la cadrul legal și la cerințele de siguranță.
”Menținerea în evidențele patrimoniale a unui bun complet uzat generează costuri administrative inutile (întreținere, spațiu de depozitare, evidență contabilă), fără a aduce un beneficiu funcțional instituției. Casarea permite eliberarea patrimoniului de bunuri neproductive și valorificarea materialelor rezultate, conform prevederilor legale; (...) Șalupa «Grindeni» nu mai corespunde normelor tehnice și de securitate în vigoare pentru mijloacele navale utilizate în domeniul public. Scoaterea sa din funcțiune este în concordanță cu reglementările privind gestionarea eficientă a bunurilor public și cu obligația instituției de a asigura utilizarea rațională și a resurselor materiale. Prin urmare, măsura propusă este oportună și necesară, reprezentând o decizie de administrare responsabilă a patrimoniului instituției, în scopul utilizării eficiente a fondurilor publice și al menținerii unui inventar actualizat, format doar din bunuri aflate în stare de funcționare și cu utilitate reală”, se mai arată în proiect.
Centrul Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina” Brăila a fost împuternicit pe această cale pentru a face toate diligențele necesare scoaterii din funcțiune, casării și valorificării șalupei. Precizăm că șalupa Grindeni (amenajată pentru transport pasageri) a fost construită în anul 1974 la Șantierul Naval Ribinsk URSS și a intrat în proprietatea CCA ”Chira Chiralina” Brăila începând cu anul 2002. Aceasta putea deservi un număr de 11 pasageri și figurează în acte cu o valoare de inventar de 15.016 lei.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.