Astăzi încep mondialele de sală la atletism | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Astăzi încep mondialele de sală la atletism

De astăzi şi până duminică, la Portland, în Statele Unite ale Americii, se desfăşoară Campionatul Mondial de atletism în sală, competiţie la care este prezentă şi brăileanca Anamaria Ioniţă, sportiva cu dublă legitimare CSM Brăila - CSU Piteşti urmând să evolueze în proba de 4x400 m plat. Obiectivul delegaţiei ţării noastre, din care fac parte 12 atleţi, îl reprezintă câştigarea unei medalii.
"Mă bucur că voi reprezenta din nou România într-o competiţie foarte importantă şi sper să am o evoluţie pe măsura aşteptărilor", a declarat Ioniţă.

Rezultate promiţătoare ale copiilor 2 de la LPS Brăila

În altă ordine de idei, în urmă cu puţin timp, 26 de atleţi - copii 2 de la LPS Brăila au participat la etapa de zonă de la Bacău a Campionatului Naţional, iar rezultatele au fost promiţătoare. Cosmin Moise, de la grupa profesorului Nicu Roată, a obţinut două locuri trei, la 50 m garduri şi 50 m plat, acelaşi rezultat fiind realizat la fete, în proba de garduri, de Ana Anton, fiica antrenoarei Anilena Anton. Ana Anton şi-a asigurat participarea la faza finală şi în proba de aruncare a greutăţii. Bianca Mocanu s-a clasat pe locul al şaselea la 50 m plat şi tot pe şase a încheiat cursa de garduri Andreea Marinescu, iar David Sârbu a ocupat poziţia a cincea la garduri şi a şaptea la sprint.
"Rezultatele sunt promiţătoare în perspectiva finalelor. Duminică aceasta, la Bucureşti, va avea loc cea de-a doua etapă de zonă, unde vor concura alte cluburi şi, în funcţie de rezultatele care se vor înregistra acolo, la timpi mă refer în primul rând, ne vom stabili şi noi lotul pe care LPS Brăila îl va alinia în finale", a declarat profesoara Anilena Anton.
La etapa de zonă de la Bacău atleţii au fost însoţiţi de profesorii Anilena Anton, Nicu Roată şi Florinel Ilie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro