Astăzi au loc finalele Cupei Primăverii la fotbal în sală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Astăzi au loc finalele Cupei Primăverii la fotbal în sală

• în primul meci, de la ora 17.00, pentru locul al treilea se înfruntă Inspectoratul Şcolar şi Poliţia de Frontieră • urmează un joc de copii • de la 18.30, Armata şi Penitenciarele dispută finala mare

 

În această după-amiază, începând cu ora 17.00, Sala Polivalentă găzduieşte finalele celui mai mare turneu de fotbal organizat în ultima vreme la Brăila, Cupa Primăverii. În primul meci se întâlnesc formaţiile care se luptă pentru locul al treilea, Inspectoratul Şcolar şi Poliţia de Frontieră. Ambele echipe au fost învinse în semifinale.

Inspectoratul Şcolar a pierdut la limită, 4-3, disputa cu Penitenciarele, după un meci cu mulţi nervi şi cu eliminări de ambele părţi. Marius Coman a deschis scorul pentru formaţia Penitenciarelor în minutul 14 şi a stabilit totodată şi scorul primei reprize. La două minute de la reluare, Dragoş Mocanu a restabilit egalitatea însă în minutul 29 Penitenciarele au trecut în avantaj graţie reuşitei lui Voiculeţ. Au urmat momente mai puţin dorite pe o arenă sportivă, cu ieşiri în decor ale unora dintre oficialii celor două formaţii, astfel că arbitrii întâlnirii, Ionuţ Smeu şi Georgel Badea, l-au eliminat pe Viorel Tănase de la echipa Inspectoratului Şcolar dar şi pe delegatul echipei Penitenciarelor, Angelin Moisescu. Cu un jucător mai mult în teren timp de 5 minute, formaţia Penitenciarelor a mai înscris de două ori prin Ciprian Ghiojdoiu şi Marius Coman şi conducea cu 4-1 în minutul 35. În efectiv complet, echipa Inspectoratului Şcolar a reuşit să înscrie de două ori, prin Viorel Ivan (min. 37) şi Mihai Anghel (min. 39). La ultima fază a meciului, Anghel a ratat o lovitură de la 10 m, iar formaţia Penitenciarelor s-a impus cu 4-3.

În prima semifinală, într-un meci fără istoric, Armata s-a impus fără probleme, cu 8-0, faţa celor de la Poliţia de Frontieră.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro