Atacul din Texas: Pista islamistă se confirmă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atacul din Texas: Pista islamistă se confirmă

Cei doi presupuşi islamişti ucişi în atacul asupra expoziţiei organizate la o periferie a Dallasului sunt Elton Simpson (31 de ani) şi Nadir Soofi (34 de ani), care împărţeau un apartament în Phoenix (Arizona, sud-vest). CNN a difuzat imagini cu agenţi FBI care descindeau în apartamentul lor.
Conform documentelor judiciare, Elton Simpson a fost condamnat în august 2011 în Arizona la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a încercat să mintă FBI în legătură cu intenţiile sale de a pleca „la jihad" în Somalia, unde activează diverse grupări islamiste.
FBI deţinea înregistrări în care acesta vorbea de dorinţa sa de a merge în Somalia, „la fraţi", dar judecătorul a considerat că nu există dovezi suficiente pentru a stabili că acesta intenţionează să se alăture unui grup islamist din Somalia.
Un individ care s-a declarat afiliat Statului Islamic (SI) a afirmat duminică, într-o postare pe Twitter, că atacul a fost comis de doi simpatizanţi ai organizaţiei, scrie agerpres.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro