• „Atelierele Moșului” au evidențiat talentul artistic al copiilor, importanța colaborării între unitățile de învățământ și rolul artei ca limbaj comun, precizează organizatorii evenimentului
Desfășurate în cadrul programului „Școala Altfel” la Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila, „Atelierele Moșului” au reunit, pe parcursul mai multor zile, peste 400 de elevi din unități de învățământ din municipiu și din județ, într-un amplu proiect educațional dedicat creativității, colaborării și spiritului Sărbătorilor de iarnă. Potrivit organizatorilor, proiectul „Atelierele Moșului” a evidențiat „talentul artistic al copiilor, importanța colaborării între unitățile de învățământ și rolul artei ca limbaj comun, care apropie generații și comunități, aducând mai aproape spiritul sărbătorilor de iarnă”.
La activități au participat elevi de la Grădinița nr. 47 Brăila, coordonați de: prof. Adriana Iulia Tiron, prof. Cristina Daniela Busuioc, prof. Ionela Sîrbu, prof. Cristina Loredana Aramă, prof. Carmen Enache, prof. Dumitra Daniela Sloată, prof. Gabriela Zevedei, prof. Sabina-Ioana Lupașcu; de la Grădinița nr. 2 Brăila, coordonați de: prof. Gabriela Drîmbu, prof. Adri Budur; de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Brăila, coordonați de: prof. Daniela Dascălu, director al unității, prof. Valentina Ganea, prof. Gianina Băjenică, prof. Daniela Vișan, prof. Cristina Lungu, prof. Rodica Florea, prof. Viorica Novac, prof. Patricia Puia; de la Școala Gimnazială „Mihu Dragomir”, coordonați de prof. Florica Lărgeanu; de la Școala Gimnazială „Ion Creangă”, coordonați de prof. Mihaela Teșileanu, precum și de la Școala Gimnazială Râmnicelu, coordonați de prof. Ramona-Mariana Drăguș și prof. Aura-Alina Copae.
„Participarea elevilor din comuna Râmnicelu a fost posibilă datorită sprijinului acordat de Primăria comunei, prin dl. primar Dragoș-Ionuț Mocanu, și prin domnul director al școlii, prof. Marius-Cristian Marchidanu, care au asigurat transportul copiilor, facilitând, astfel, accesul acestora la activitățile artistice”, ne-au declarat organizatorii atelierelor.
Atelierele au fost coordonate de profesorii Catedrei de Arte Vizuale de la „Darclee”: prof. Ioana Grigore, prof. Alexandra Dinu, prof. Camelia Oprea, prof. Marilena Ioanid, prof. Elisabeta Pătrașcu, prof. Florentina Giol, prof. Maricica Cârstiuc, prof. Raluca Iancu, prof. Lucian Constantin, prof. Ovidiu Dascălu, prof. Alexandru Gurgu, prof. Sorinel Cârstiuc, alături de cadre didactice de la Catedra de Muzică: prof. Geanina Gionea, prof. Raluca Ciucă, prof. George Tudose, prof. Florin Păun, prof. Ștefan Lupu, prof. Elena Cristina Grigore; de la Coregrafie: prof. Raluca Rotarescu, prof. Dana Fanache, și de la Învățământ primar: prof. Simona Seciu, prof. Daniela Nichifor, prof. Liliana Mateescu.
Elevii liceului au colaborat activ cu participanții mai mici în activități de desen, pictură, modelaj, audiții muzicale și momente artistice. Totodată, la finalul fiecărei zile de workshop, copiii au primit mici suveniruri realizate de elevii liceului, ca simbol al prieteniei, al deschiderii și al bucuriei de a crea împreună.