Atenție! De astăzi, certificatul COVID a devenit obligatoriu! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atenție! De astăzi, certificatul COVID a devenit obligatoriu!

* cunoscut și ca pașaportul COVID, documentul a intrat în vigoare luna trecută și până ieri, 12 august a.c., a fost doar opțional la ieșirea din țară * însă, perioada de tranziție s-a încheiat și, de astăzi, nu mai sunt posibile deplasările în afara țării fără certificatul verde * documentul poate fi descărcat de pe platforma certificat-covid.gov.ro și este valabil atât în format electronic cât și imprimat

 

Dacă vreți să călătoriți în afara țării, trebuie să știți că, începând de astăzi, 13 august a.c., este obligatoriu să aveți certificatul verde european! Cunoscut și ca pașaportul Covid, documentul a intrat în vigoare la începutul lunii iulie, doar că până acum a fost opțional, putând fi înlocuit la vamă cu dovada unui test PCR sau rapid negativ , adeverința de vaccinare sau documentele medicale pentru cei care au avut COVID. De astăzi însă certificatul verde va fi al doilea bilet de călătorie peste granițe.

Practic, documentul atestă că am trecut prin boală, că avem imunitate, că ne-am vaccinat sau că avem un test negativ la boală, fiind valabile atât testele PCR cât și testele rapide Antigen. Totul se rezumă la o semnătură electronică ce atestă autenticitatea sa și la un cod QR, care va fi scanat pentru a facilita trecerea la frontieră. Certificatul poate fi descărcat de pe platforma certificat-covid.gov.ro, pusă la punct de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Dar există soluții și pentru cei care nu au acces la internet sau la un computer, aceștia putând solicita acest document Direcției de Sănătate Publică Brăila și este valabil atât în varianta digitală pe telefon, tabletă cât și imprimat.

Datorită acestui document, titularul său este scutit de carantină sau de testare suplimentară la sosirea într-un stat din UE, dar chiar și așa statele membre pot reintroduce astfel de restricții în cazul celor sosiți din alte state membre sau regiuni ale acestora unde situația epidemiologică s-a înrăutățit, adică unde se înregistrează o creștere a numărului infectărilor sau răspândirea unor variante mai contagioase ale coronavirusului, cum ar fi, de exemplu, cazul variantei Delta.

Dacă doriți să obțineți un astfel de certificat trebuie să știți că valabilitatea lui diferă de la o persoană la alta. Astfel, dacă sunteți vaccinați, indiferent că vorbim de serul de la Pfizer, Astra Zeneca, Johnson & Johnson sau Moderna, acest pașaport COVID are valabilitate de un an, dacă aveți un test COVID negativ - 72 de ore, iar cei care pot dovedi că au trecut prin boală - 180 de zile de la primul test PCR pozitiv prin care le-a fost pus diagnosticul. În ceea ce privește costurile, emiterea unui certificat digital european COVID-19 este gratuită pentru absolut oricine. Lucrurile se schimbă însă dacă nu sunteți vaccinați. Asta pentru că va trebui să scoateți bani din buzunare pentru testele PCR sau cele rapide Antigen. Un test PCR costă între 250 și 450 de lei și se emite într-un interval de 24-48 de ore, în timp ce un test rapid Antigen costă în jur de 50 de lei și se emite în aceeași zi sau pe loc, în funcție de laborator. Dar pe lângă bani, aveți nevoie și de o programare. Testele se fac în mai toate laboratoarele medicale private din Brăila, dar și la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Brăila, unde, atenție, se poate face doar testul PCR, nu și cel Antigen!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro