Au început înscrierile pentru Liga a IV-a și a V-a, sezonul 2024-2025 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Au început înscrierile pentru Liga a IV-a și a V-a, sezonul 2024-2025

• în Liga a IV-a se așteaptă cel mai puternic campionat din ultimii ani • înscrierile se vor încheia pe 9 august

 

Nu s-a tras bine cortina asupra competițiilor de fotbal pe care le organizează și Asociația Județeană de Fotbal Brăila anunță că au început înscrierile pentru sezonul competițional 2024-2025 al Ligii a IV-a și a V-a.

Pentru cele două eșaloane pot opta echipele care îndeplinesc condițiile de participare.

Cel puțin pentru Liga a IV-a se anunță un campionat foarte interesant, pentru că deja se cunosc trei dintre candidatele la podium, Viitorul Cireșu, Viitorul Ianca și Victoria Traian. De asemenea, un alt nume intresant, cu mare tradiție în fotbalul județean, este cel al Voinței Vișani, campioana Seriei a II-a a Ligii a V-a din campionatul trecut. ACS Comunal Cazasu, Sportul Chiscani, Daous Dava Brăila, Suporter Club Brăila, Tricolorul Lanurile sunt alte nume care pot da culoare viitoarei competiții a Ligii a IV-a. Cu siguranță că în Liga a IV-a vor apărea și alte echipe cu tradiție în fotbalul județean brăilean.

Printre iubitorii sportului rege se vehiculează deja ideea că în Liga a IV-a va urma un sezon puternic și cu multe formații la start.

Aceeași concurență va fi și în Liga a V-a.

Pentru cele două competiții înscrierile se încheie pe 9 august.

Startul Ligii a IV-a este preconizat a se dea cel mai târziu pe 31 august.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro