Au găsit o comoară de 10 milioane de dolari, în timp ce îşi plimbau câinele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Au găsit o comoară de 10 milioane de dolari, în timp ce îşi plimbau câinele

 Cuplul, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a remarcat o cutie din metal ruginit care ieşea parţial din pământ lângă un copac, a precizat într-un comunicat cabinetul numismatic Kagins, care oferă consultanţă celor doi în privinţa vânzării monedelor, ce datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, potrivit mediafax.ro.

Cu ajutorul unui baston, ei au reuşit să scoată cutia din pământ şi au găsit în interiorul acesteia, amestecate cu pământ şi pietre, "numeroase monede de 20 de dolari din aur", se afirmă în acelaşi comunicat.
"S-au întors la faţa locului şi au găsit rămăşiţele unei alte cutii, îngropată ceva mai adânc. După mai multe astfel de curse (şi cu ajutorul unui detector de metale), au dezgropat în final opt cutii pline cu peste 1.400 monede americane din aur, care sunt foarte rare", a mai spus acesta.
Descoperirea este una excepţională, atât prin numărul monedelor, cât şi prin faptul că acestea, "deşi au stat îngropate peste 100 de ani (...), se află într-o stare de conservare impecabilă", precizează cabinetul Kagins.
Dintre cele 1.400 de piese ale comorii, cel puţin 14 reprezintă cele mai frumoase exemplare descoperite vreodată pentru acest model. Una dintre ele, datând din 1866, este estimată la aproape 1 milion de dolari.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro