Măsura a fost anunţată la o zi după ce Austria decisese să introducă verificari generalizate la frontierele cu Italia, Slovenia şi Ungaria pentru a limita intrarea solicitanţilor de azil.
În Balcani, Slovenia plănuieşte să desfăşoare soldaţi la frontiere, iar Croaţia a suplimentat numărul de militari pentru a întări controalele la frontiera cu Serbia, potrivit Digi24.
Pe de altăparte, Bulgaria autorizează desfăşurarea armatei la frontieră pentru a face faţă afluxului de imigranţi. La frontiera dintre Bulgaria şi Turcia patrulează deja poliţişti bulgari, iar lor li se vor alătura militari.
Decizia a fost luată joi de Parlamentul bulgar, relatează France Presse. Textul votat mai are nevoie de a doua lectură în legislativ, care este însă formală. Autorităţile de la Sofia se tem că o parte dintre imigranţii care traversează Grecia ar putea să se îndrepte spre Bulgaria, în urma sporirii controalelor în Marea Egee.
La frontiera cu Turcia patrulează deja 1.000 de poliţişti bulgari, iar pe o distanţă de 30 de kilometri a fost ridicat un gard. Bulgaria are 260 de kilometri de graniţă terestră cu Turcia.